Ceea ce urmeaza sa scriu acum incepe chiar cu o marturie. …Se petrecea cu cativa ani inainte de ’89. Eram in perioada descoperirii si cautarilor legate de isihasm. Am avut sansa de a ajunge la sursa cea buna: am locuit cateva saptamani la manastirea Sihastria. Marele meu noroc a fost acela de a fi fost gazduit – fara sa fi visat macar vreodata la asa ceva – de pr. Varsanufie in aceeasi casa in care locuia si pr. Cleopa, marele duhovnic. Am fost astfel martor, pentru putina vreme, dinlauntru, la legenda ce se tesea in jurul pr. Cleopa. De aceea, sper ca voi fi inteles cum se cuvine si nu deformat in cele ce urmeaza.

Exista pe atunci la Sihastria o biserica de mici dimensiuni unde te simteai cu adevarat ca acasa. Nu voi uita nicicand frumusetea si misterul slujbelor de noapte de acolo. Ei bine, dupa ’89, am constatat cu surprindere ca se va construi in aceeasi incinta inca o biserica. Nimic rau in asta. Faima pr. Cleopa aducea multimi imense de credinciosi iar acestia continua si astazi sa vina in numar mare, dupa moartea parintelui. O biserica ceva mai spatioasa era necesara. Dar ceea ce vedeam construindu-se era deja de marimea unei imense catedrale. Astazi aceasta este terminata si ma intreb de fiecare data cand ajung pe acolo cum a fost posibil ca un loc care spune prin insasi numele sau totul, pornind de la actul de a cauta linistea (isihia) tocmai fugind de lume, sa aiba astazi un astfel de destin. Situata in mijlocul padurii la distante destul de mari de localitatile aglomerate, catedrala de la Manastirea Sihastria surprinde prin dimensiunile sale nefiresti. Cu exceptia celor cateva mari sarbatori, rostul sau este discutabil.

Nu vreau sa reiau aici o polemica deja inutila. Am fost printre cei care ar fi preferat ca banii pentru viitoarea catedrala Patriarhala sa fie folositi pentru ajutorarea, crestineasca, a celor napastuiti. Accept ca o c