Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cheile Caraşului, ţinutul peşterilor

Publicat in Adevarul, sâmbătă 22 iulie 2006 ·

prin diversitate şi inedit, nu le puteţi parcurge într-un singur weekend. Cheile Caraşului, recomandarea numărul unu pentru sfârşitul de săptămână, au două superbe rezervaţii speologice: prin diversitate şi inedit, nu le puteţi parcurge într-un singur weekend. Cheile Caraşului, recomandarea numărul unu pentru sfârşitul de săptămână, au două superbe rezervaţii speologice: Peştera Comarnic şi Peştera Popovăţ, vestite prin galeriile şi sălile de calcit.

Cheile sunt tăiate de principalul râu, Caraş, care a măcinat piatra calcaroasă pe o lungime de 19 kilometri. Rezultatul acestui fenomen este unul dintre cele mai frumoase şi mai sălbatice peisaje de acest gen din ţară. Tot apa este creatoarea nenumăratelor peşteri din zonă. Înainte de a intra în subteran, trebuie să vă răsfăţaţi cu o masă specifică zonei: păstrăv la grătar sau prăjit în folie de aluminiu chiar în jar. Nimic nu se compară cu un asemenea ospăţ, mai ales că peştele poate fi cumpărat chiar la intrarea pe Chei, de la păstrăvăria din Caraşova.

Cu puţin noroc şi cu multă răbdare, puteţi să vedeţi câteva din speciile rare de păsări din regiune: acvila ţipătoare mică, şerparul sau muscarul mic.

Cea mai lungă peşteră din Banat

Peştera Comarnic, în nordul Munţilor Aninei, pe versantul stâng al văii Comarnic, este cea mai lungă din Banat (aproximativ 4.000 de metri) şi este declarată monument al naturii pentru adevăratele minuni subpământene pe care le adăposteşte. Sălile, de dimensiuni uriaşe, sunt legate printr-o vastă reţea de galerii, dispuse pe două etaje.

O altă peşteră cunoscută este Popovăţ, pentru care trebuie să aveţi echipament de protecţie şi un pic de experienţă în speologie. Intrarea în peşteră este mică şi este urmată de o galerie de zece metri.

Din "Sala cu Prăbuşiri" se poate pătrunde într-o galerie largă şi scundă în "Sala Inferioară", unde la viituri s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum o ora
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 2 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 35 minute
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Polonia vrea să aibă cele mai bune legături cu SUA, indiferent cine se află la putere

Mediafax acum 59 minute
Ministrul de Externe de la Varşovia, Radoslaw Sikorski, a declarat, în timpul unei vizite la Washington, că Polonia doreşte "cele mai bune relaţii posibile cu America, indiferent cine se află la putere", potrivit unui raport publicat duminică de PAP

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 9 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 52 minute
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum 41 minute
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum 2 ore
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°