Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret. Anton Drăguş - omul-orchestră din Târgovişte

Publicat in Adevarul, vineri 11 decembrie 2009 ·

La 48 de ani, artistul are în palmares 500 de melodii compuse, pe care le interpretează la acordeon, tobe, chitară, pian, flaut şi orgă.

Tony, cum îl alintă prietenii şi cunoscuţii, ne-a mărturisit că şi-a descoperit pasiunea pentru muzică încă de la vârsta de 5 ani, când tatăl său i-a cumpărat primul instrument muzical: „Când am primit cadoul de la tata, am fost foarte fericit. Nici măcar nu era ziua mea, dar primisem ceva ce alţii de aceeaşi vârstă poate doar visau. Timp de două săptămâni, am încercat să descopăr singur misterul notelor pe care le putea scoate acordeonul, iar după aceea, timp de trei ani, am studiat cu doi profesori. După al treilea an de studiu, unul dintre profesori i-a spus tatălui meu că nu mai are ce să mă înveţe şi din momentul acela am început să fiu autodidact”, povesteşte artistul.

Nouă ore de studiu pe zi timp de şapte ani

După ce descoperise misterul care l-a determinat să studieze acordeonul, la vârsta de numai 8 ani primul instrument i se părea banal, aşa că s-a apucat să bată la tobe. „M-a atras compoziţia şi, în căutare de ceva nou fiind, am ales să cânt la tobe, pe care le-am lăsat doi ani mai târziu pentru cursurile de chitară şi pian. Începând din acel moment m-a cuprins o sete de cunoaştere muzicală pe care cu greu pot să o explic. La vârsta de 11 ani am început să studiez câte nouă ore pe zi şi am continuat aşa, fără oprire, până la vârsta de 18 ani, fără să mă simt obosit. În paralel cu studiul cântam, de la 10 ani, la nunţi cu diferite trupe, bineînţeles la tobe, la chitară sau la acordeon. M-am oprit să cânt la astfel de evenimente abia când am împlinit 41 de ani, iar priorităţile mele s-au schimbat puţin”, spune entuziasmat Tony.

Şcolit la Chicago

După ce a studiat nouă ani pe băncile şcolilor târgoviştene, Tony şi-a dorit să devină inginer de sunet şi, cu sprijinul tatălui

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 7 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 9 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 11 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 11 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 8 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 7 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 10 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 11 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 5 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

14°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°