Judeţul totaliza, până la deschiderea Spitalului Sfântul Constantin, 3.562 de paturi în spitale
Ordinul 208/2011, publicat deja în Monitorul Oficial, care va intra în vigoare de la 1 aprilie, prevede că, în acest an, finanţarea prin CAS va veni pentru 3584 de paturi. Asta înseamnă finanţare pentru paturile din spitalele din reţeaua MS, a autorităţilor locale, dar şi paturile din Spitalul CFR, Spitalul Militar, precum şi spitalele din reţeaua privată.
Potrivit lui Gabriel Stanciu, directorul Direcţiei de Sănătate şi Asistenţă Medicală (DSAM), din cadrul CJ, Braşovul totaliza, până la deschiderea Spitalului Sfântul Constantin, 3.562 de paturi în spitale. Dintre acestea, 3008 sunt paturi în spitalele de stat, 124 sunt paturi în sistemul privat (exceptând Sfântul Constantin, deschis recent, şi care are 133 de paturi). Spitalul CFR are 115 paturi, iar Spitalul Militar Braşov, 175 de paturi. Pe de altă parte, Ministerul Sănătăţii a anunţat că Spitalele de la Codlea, Săcele şi Victoria se vor transforma în cămine de bătrâni. Cele trei spitale reprofilate în cămine pentru vârstnici vor fi finanţate de la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Cele trei spitale totalizează 233 de paturi, potrivit informaţiilor de pe site-urile unităţilor.
Reamintim că, anul acesta, în premieră, Ministerul Sănătăţii a elaborat Planul Naţional de Paturi pentru perioada 2011-2013, astfel încât România să se apropie în următorii 3 ani de un număr de 5,61 paturi la mia de locuitori, cât este media europeană. Detalierea pe judeţe a numărului de paturi aprobat pentru contractare cu casele de asigurări de sănătate, atât pentru segmentul spitalelor publice, cât şi private, se va face anual, până la data de 30 septembrie, prin Ordin de ministru. Pentru anul 2011 au fost aprobate pentru contractare, 129.524 paturi în spitalele publice şi private faţă de 136.515 pat