Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doctorii suceveni fug de concediile medicale

Publicat in Adevarul, miercuri 30 martie 2011 ·

Doctorii susţin că nu controalele i-au făcut să fie mai reticenţi atunci când prescriu concediile medicale, ci faptul că pacienţii refuză să îşi mai ia o minivacanţă de la serviciu pe motiv de boală.

După modificările legislative din luna mai a anului trecut referitoare la modul de acordare a certificatelor de concedii medicale, numărul acestora a scăzut constant în judeţul nostru. În primele două luni ale anului acesta s-a menţinut direcţia descendentă. În ianuarie, au fost eliberate 2.966 de certificate medicale, faţă de 4.090 în aceeaşi lună a anului trecut. Iar în februarie, 3.407 de suceveni au avut concediu medical, comparativ cu 4.420 în februarie 2010.

41 de medici sancţionaţi de CJAS

„În 2009, medicii de familie şi cei specialişti au eliberat 60.798 de certificate medicale, în timp ce în 2010 au fost înregistrate 40.408 certificate, ceea ce înseamnă cu 20.390 mai puţine documente. Anul trecut, numai medicii de familie au eliberat cu 39% mai puţine certificate medicale, ajungând la 18.424 de documente, faţă de 30.170 în 2009“, a explicat Victor Cristi Bleorţu, şeful Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Suceava.

195 de medici au fost verificaţi anul trecut de reprezentanţii CJAS în legătură cu modul de acordare a concediilor medicale. 41 au fost prinşi cu nereguli, dintre care 29 au fost sancţionaţi cu avertisment. 10 medici au primit amenzi între 1.000 şi 5.000 de lei pentru că certificatele erau întocmite greşit sau pentru că lipseau date obligatorii cum ar fi diagnosticul, investigaţiile efectuate sau tratamentul prescris.

„Anul acesta, până la această dată, au fost efectuate controale la 45 de medici prescriptori, iar pentru nerespectarea prevederilor legale în vigoare s-au aplicat cinci sancţiuni cu avertisment“, a mai explicat şeful CJAS. Medicii susţin că numărul concediilor s-a redus pen

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Institutul Naţional de Hidrologie a emis cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din 12 judeţe, pentru ziua de marţi

News.ro acum 22 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de inundaţii care este În vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe e raza a 12 judeţe. Astfel, marţi, între o

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 57 minute
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum 46 minute
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Serviciile poloneze anunţă că au găsit dispozitive de ascultare în sala în care trebuia să se reunească guvernul

News.ro acum 46 minute
Serviciile speciale poloneze au găsit şi demontat dispozitive de ascultare într-o sală în care urma să se reunească, marţi, consiliul de miniştri, a declarat purtătorul de cuvânt al coordonatorului serviciilor speciale, relatează Reuters. "Serviciul

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum o ora
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum o ora
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 23 minute
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Temperaturi ridicate în Banat, dar și mai multe precipitații. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 4 ore
Foto: arhivă Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai – 3 iunie. Săptămâna 6 – 13 mai Valorile termice se vor situa ușor peste mediile

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°