Nokia a plecat din România pentru că are mari probleme la nivel global şi pentru că nu mai este suficient de profitabil să producă telefoane ieftine la Jucu pentru a le exporta mai ales în Asia. Când preţul acţiunilor scade în patru ani de la 27 de euro la 4,2 euro pe titlu, acţionarii nu au cum să fie mulţumiţi, iar nemulţumirea lor pune presiune pe management, care este nevoit să ia măsuri de rentabilizare.

Una dintre ele, pe lângă renunţarea la Symbian, a fost şi concentrarea producţiei în Asia, pentru a profita la maximum de o forţă de muncă încă foarte ieftină precum şi de o piaţă de desfacere imensă, mai ales pentru modelele ieftine din gama Nokia.

Nokia nu pleacă din România în pierdere: a investit peste 60 de milioane de euro şi a obţinut, în 2008, 2009 şi 2010 un profit total de peste 80 de milioane de euro. Spre comparaţie, în cazul închiderii fabricii din Bochum, mutată apoi la Jucu, doar compensările financiare acordate celor 2.200 de angajaţi disponibilizaţi au fost de circa 200 de milioane de euro.

Evident cea care pierde este România. Al doilea mare exportator local din 2010 îşi va închide porţile. Prognoza de creştere economică ar putea fi redusă cu încă 0,25% din PIB doar din acest motiv, iar cei circa 2.000 de angajaţi vor rămâne fără locuri de muncă.

Plecarea Nokia nu reflectă însă politica proastă a Guvernului. Suprinzător poate, pentru unii, Executivul nu ar fi avut cum să îi întoarcă pe finlandezi din drumul lor spre China şi India.

Plecarea Nokia reflectă însă un adevăr foarte simplu: România a pierdut valul investiţiilor masive în statele emergente din Europa. În timp ce în 2000-2007 Polonia, Cehia şi Ungaria, de exemplu, au atras investiţii masive în industrie şi servicii, România a fost neglijată. Cu excepţia a două-trei mari companii de stat vândute, prin contracte mai mult sau mai puţin profitabile, ţara noast