Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cântăreaţa Cesaria Evora, supranumită „Diva desculţă“ va concerta la Braşov (VIDEO)

Publicat in Adevarul, luni 23 august 2010 ·

Celebra cântăreaţă de morna, Cesaria Evora îşi reia turneul de promovare a albumului „Nha Sentimento", urmând să concerteze în România, la Braşov şi Bucureşti pe 15, respectiv 18 octombrie.

Spectacolele din octombrie fac parte din turneul de promovare a celui mai recent album al artistei „Nha Sentimento". Lansat în 2009, discul cuprinde 14 piese emoţionante, cu teme profunde, în care bucuria de a trăi învinge tristeţea şi regretul.

Celebra cântăreaţă originară din Insulele Capului Verde a susţinut numeroase concerte în România, iar la Braşov va concerta pe 15 octombrie, la Sala Sporturilor.

Cesaria Evora, în vârstă de 68 de ani, este supranumită „Diva desculţă“ pentru că apăre pe scenă doar în picioarele goale, în semn de solidaritate cu femeile şi copiii săraci din ţara sa, despre ale căror suferinţe cântă.

Artista este cea mai cunoscută cântăreaţă de „morna“ - un blues specific Insulelor Capului Verde. Ea şi-a început cariera în Mindelo, în insula Sao Vicente, în urmă cu mai mult de 45 de ani. Abia la 47 de ani, însă, cunoaşte cu adevărat succesul, datorită albumului „La Diva Aux Pieds Nuds“. Au urmat apoi „Mar Azul“ (1991) şi „Miss Perfumado“ (1992), discul care, la 51 de ani, i-a adus primul hit - „Sodade“ şi statutul de star internaţional.

Printre altele, discografia ei cuprinde „Cesaria Evora“, „Distino Di Belita" (1995), „Cabo Verde" (1997), „Cafe Atlantico" (1999), „Sao Vicente di Longe" (2001), „Anthologie" (2002), „Rogamar" (2006) şi „Nha Sentimento" (2009).

Biletele pentru concerte sunt disponibile online, pe site-urile www.eventim.ro, www.myticket.ro, www.Blt.ro, www.Bilete.ro, la Sala Sporturilor din Braşov, în librăriile Humanitas şi Cărtureşti, magazinele Diverta, Germanos, Vodafone şi magazinul Off The Record, la preţuri cuprinse între 210 şi 70 de lei.

ASCULTĂ MAI JOS DOUĂ MELODII SEMNATE DE „DIVA DESCULŢĂ“:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 7 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 6 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 10 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 9 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 9 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 10 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 11 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 9 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°