Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectura a deschis cont pentru ajutorarea sinistratilor din Haiti

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 26 ianuarie 2010 · ·

Primul donator a fost un vrincean de 87 de ani care a oferit suma de 2.000 de lei din pensia sa pentru sinistrati, prin intermediul Crucii Rosii. Tragedia prin care trece statul Haiti nu a ramas fara ecou nici in Vrancea. Institutia Prefectului va deschide astazi un cont colector la o banca din municipiu, unde pot fi depuse donatii si sponsorizari pentru victimele cutremurului devastator. "Chiar daca sintem la mii de kilometri distanta, suferintele oamenilor de acolo pot fi atenuate, daca am putea contribui si noi", a spus prefectul Ion Oprea. Acesta a dat exemplul experientelor asemanatoare prin care a trecut si judetul nostru, printre care cele mai memorabile sint inundatiile din anul 2005, cind sinistratii au primit sprijin datorita solidaritatii umane. Prefectul a evitat sa raspunda daca va dona, la rindul sau, pentru victimele din Haiti, dar a mentionat ca, in calitate de persoana particulara, a facut donatii de fiecare data. Merita remarcata aici si donatia recenta facuta de vrinceanul Ion Chiuchiur din comuna Nereju. In virsta de 87 de ani, batrinul este membru al Crucii Rosii de 65 de ani si fiecare eveniment neplacut a fost un prilej pentru el sa daruiasca. Octogenarul a donat din pensia lui suma de 2.000 de lei pentru sinistratii din Haiti, dar si produse agricole. "Donez pentru ca sint crestin. Am 87 ani impliniti si ma gindesc ca urmasii mei nu se gindesc sa imi faca pomeni si in fiecare an dau ceva. Eu nu am mai auzit pina la virsta asta de un dezastru atit de mare. Imi pare rau de aceste fiinte care au ramas fara adaposturi si de cei care au murit", ne-a spus Ion Chiuchiur. Filiala de Cruce Rosie spera ca batrinul sa isi pastreze disponibilitatea de a face bine. "Probabil ca anii de razboi, de detentie si alte evenimente neplacute care s-au succedat in viata dumnealui l-au sensibilizat incit astazi, la virsta de 87 de ani si cu o pensie modesta, nu ezit

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 6 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 9 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 6 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 8 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 8 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 6 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 10 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 12 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°