Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judeţul Suceava va primi cu 6,51% mai mulţi bani faţă de anul acesta, prin Legea bugetului de stat pe 2014

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 23 noiembrie 2013 ·

Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2014, care se află în dezbaterea Parlamentului, prevede pentru judeţul Suceava alocarea sumei de 601,225 de milioane de lei, a anunţat, vineri, preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor. Nechifor a arătat că suma pe care o va primi judeţul Suceava este mai mare cu 6,51% decât cea alocată în acest an, care s-a cifrat la 564,477 de milioane de lei, care la rândul ei a fost mai mare cu 8,2% decât cea din 2012. Cei mai mulţi bani, mai exact 405,529 de milioane de lei, sunt destinaţi acoperirii cheltuielilor din învăţământul preuniversitar de stat şi a celor cu asistenţii persoanelor cu handicap grav. Pentru sistemul de protecţie a copilului, centrele de asistenţă socială, învăţământul special şi pentru programul guvernamental „Lapte şi corn” au fost alocate 96,371 milioane de lei, pentru drumurile judeţene şi comunale 12,929 de milioane, iar pentru echilibrarea bugetelor celor 114 localităţi suma de 86,397 de milioane de lei.

Nechifor: „Suma reflectă atenţia guvernării USL către Suceava”

În afară de aceste sume, prin Legea bugetului de stat pe 2014 mai sunt finanţate o serie de investiţii precum şoseaua de centură a Sucevei, aici fiind prevăzută suma de 60,662 de milioane de lei, bani care ajung pentru finalizarea obiectivului şi modernizarea drumului naţional Suceava- Botoşani, pentru care au fost alocate 57,469 de milioane de lei.

„Sper ca bugetul să fie adoptat cât mai repede. Ar fi o premieră după 1989 când adoptăm bugetul legal, când a fost transmis de către Guvern la timpul potrivit. Sper ca şi preşedintele României să-l promulge, pentru că autorităţile publice locale au nevoie de aceste sume, au nevoie să-şi facă calculele financiare pentru anul viitor şi e bine să le putem pune pe masa autorităţilor cât mai repede posibil. Îmi doresc ca în decembrie să avem şi hotărârea de Consiliu Jud

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum o ora
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 6 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 12 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 5 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 5 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 6 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 9 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
mie.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
mie.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°