Ultimul film al lui Dan Pita, „Femeia visurilor", e foarte departe de visul unui cinefil. Se situeaza chiar la antipodul acestuia: regie slaba, scenariu cu gauri si actori deplasati.

„Intre Dan Pita si scenariu a fost un coup de foudre", declara scriitorul si scenaristul Rasvan Popescu. Dar povestea de iubire a avut consecinte nefaste pentru produsul cinematografic finit.

Care da senzatia ca ar fi fost regizat de un cineast buimac. Afirmatiile pretentioase, dar macar coerente, de la conferinta de presa nu au reusit sa salveze un lungmetraj mai plin de lacune decit de substanta. Povestea nu se tine nici prin partile esentiale.

De pilda, personajul principal e un regizor multipremiat si faimos, interpretat putin prea expresiv de Dan Condurache, iar scenariul se axeaza pe realizarea ultimei lui creatii cinematografice. Problema e ca pe protagonist il vezi si coordonind filmarile citorva cadre, a caror calitate nu le-ar califica nici pentru o telenovela.

Paradoxal, spectatorul e confruntat cu doua propuneri contradictorii: sa il intereseze soarta personajului in acelasi timp in care il recunoaste drept fals, inept si lipsit de talent. Pe scurt, numai gura e de el si nu oboseste niciodata sa isi declame trairile.

Pretentii inutile

Aceasta abordare e cu atit mai defectuoasa cu cit subiectul filmului se rezuma la acest regizor egolatru, in criza de inspiratie din cauza problemelor emotionale. Il consuma intr-atit, incit decedeaza la final. In rest, un amestec de realism si de simbolism ieftin.

Un exemplu este chiar „femeia visurilor", cum era de asteptat, ireala, dar foarte activa in film, in sensul ca bintuie diferite locatii in calitate de observator. Pretiozitatea gratuita e evidenta, incepind cu alegerea numelor personajelor. Cu toate ca actiunea se petrece in Romania, ele se numesc Thomas