„Ca sa ajungi la arta iti trebuie in primul rind o personalitate puternica, pe care sa o treci prin masina de tocat sociala s…t Ce-mi propun eu sa fac, cu o solemnitate decimata, e sa-mi creez universul meu heraldic de unul singur“, spunea Lawrence Durrell.

Atunci cind evaluez, la orice raport de telescopare de tip metropola-colonie, destinul artistic al unui creator care isi sfinteste locul, invoc aceasta arta poetica stoica, a unui prozator fascinant, care s-a delocalizat voit, sau prin rigorile razboiului, din marile metropole si din cercuri culturale care asigura aura sau apartenenta „mondena“. Asadar, chiar ma emotioneaza cel care, in pofida tocatorului social si a lipsei de solemnitate culturala a mediului unde traieste, poate sa-si defineasca „universul lui heraldic“.

Am fost invitata sa cunosc o comunitate artistica invecinata Bucurestiului, fara a-i sluji acestuia, in mod flagrant, drept cutie de rezonanta sau drept satelit. Asa cum am gasit, in ordine crescator calitativa, la Ploiesti, la Buzau si, mai ales, la Rimnicu Vilcea, in Pitestiul artistic, „insemnele heraldice ale stilului“ se fac distincte. In aceste municipii „subcarpatice“ este interesant de urmarit cum se construiesc sansele unei cariere artistice in „tocatorul social“ al lipsei de surplus economic, care sa protejeze cultura. Cite un liceu de arta asigura, cu notabile rezultate, subzistenta artistilor in calitate de profesori. Se intimpla, adesea, ca fostul elev sa se intoarca drept coleg de catedra, ceea ce, pe linga nostalgie si respect, asigura o certa emulatie pe toata scala virstelor.

In aceasta vara, Filiala Pitesti a Uniunii Artistilor Plastici din Romania si-a sarbatorit 35 de ani de existenta printr-o expozitie colectiva bine asezata, la propriu si la figurat, intr-un nou sediu, marmoreean, al Muzeului judetean, un adevarat centru cultural polivalent,