In locul splendorilor literare promise, intalnim doar versificari simpliste si reprezentari naive ale frumusetii naturii.
"Dupa o viata dedicata muntelui, Mircea Noaghiu vine in fata cititorului cu prezentul volum de versuri..." Volumul, intitulat La vama norilor si publicat la Ed. Pastel din Brasov, "cuprinde pagini de o inalta vibratie artistica, in care universul natural, brodat cu epitete si metafore, devine mirific, de o inalta plasticitate...".
Asa il prezinta Ion Topolog Popescu pe Mircea Noaghiu, care este, probabil, un om admirabil, dar ca poet ramane un amator, influentat de reminiscente ale unor lecturi din scoala si entuziasmat de peisajele vazute in munti. Nici urma de inalta vibratie artistica, de inalta plasticitate, de univers mirific etc. in cartea sa. In locul splendorilor literare promise, intalnim doar versificari simpliste si reprezentari naive ale frumusetii naturii:
"Din lumea codrilor de brad/ Cu basme-mpodobita,/ Paseam cu sufletul curat/ In universul crestelor de argint,/ Pe o carare insorita.// Urcand pe culmile de piatra,/ Cu stanci abrupte si bizare,/ Ma apropiam de Duhul Sfant,/ Ce cobora din ceruri pe pamant,/ Pe coama razelor solare./.../ Ajuns trudit pe creasta,/ M-a-ntampinat craiasa muntilor,/ Cu ochii mari, putin speriata,/ C-un zambet cald si-un tainic dor,/ Mi-a dat o floare-nmiresmata." (Idila alpina).
Si mai stangace sunt poemele satirice. Ele aduc aminte de textele brigazilor artistice de agitatie care evoluau pe vremuri pe scenele caminelor culturale satesti:
"Cand nu vrea sa munceasca,/ Gaseste un sfant sa-l praznuiasca;/ De i se pare munca grea/ O lasa iute altuia,/ Zicand ca leafa-i mica/ si munca multa strica./ Mai trage-o dusca de necaz,/ Mai decojeste cate-un praz,/ Mai sfaraie luleaua/ si, in ajun de sarbatori,/ Se pune pe-ngrasat purceaua./ Si, cand n-ajunge la liman,/ Mai smech
