Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reşiţa: Vacanţa i-a prins în pat, tabăra aşteaptă

Publicat in Adevarul, luni 15 iunie 2009 ·

Adolescenţii au profitat de prima zi de vacanţă prelungindu-şi somnul pe care-l căutau în fiecare dimineaţă în perioada şcolii. Elevii au profitat din plin de prima zi de vacanţă. S-au trezit mult mai târziu decât de obicei, apoi s-au întâlnit pentru a face „ jocurile” pentru vacanţa mare. Cum timpul nu este tocmai favorabil, iar temperaturile sunt uşor scăzute, cei mai mulţi tineri reşiţeni au petrecut prima zi de vacanţă acasă.

„Am vrut să mergem la ştrand, dar ni s-a părut că a fost răcoare de dimineaţă. Am renunţat la idee şi am dormit mai mult decât de obicei. În această vacanţă am să merg la Văliug, la bunica mea, dar împreună cu alţi colegi am decis să mergem şi într-o tabără. Este o soluţie ieftină pentru noi şi rezonabilă”, a spus în această dimineaţă Andrei Mranio.

Ce să facă în vacanţă

Tinerii nu au foarte multe posibilităţi de petrecere a timpului liber în oraş. Ei pot să meargă, atunci când vremea le va permite, la unul dintre cele două ştranduri sau, dacă sunt mai norocoşi şi au maşini, pot să urce la Văliug sau Gărâna. „Nu prea avem ce să facem aici. Dacă mergem la ştrand plătim destul de mult. În jur de 30 de lei cheltuim pentru o zi. Şi asta cu limitări. Una dintre variantele la care ne-am gândit este să urcăm cu cortul la Trei Ape, iar colegii mei vor şi în tabără la mare”, a spus Daniel Ponoran. În vacanţă, copiii din Reşiţa vor putea să se plimbe, să iasă pe terasele din oraş, iar cei care au role şi skate-uri vor face plimbări în Parcul Copiilor de la Intim.

Taberele aşteaptă elevii

Cei care vor să plece pentru o săptămână sau două de acasă, pot să opteze pentru una dintre ofertele puse la dispoziţie de Direcţia pentru Tineret. Singura tabără care este deschisă în această vară este cea de la Râul Alb. „Mai sunt locuri disponibile doar pentru luna august. Avem solicitări chi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 2 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 2 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 2 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Loteria Română Report de peste 1,85 milioane de euro la Noroc, la tragerea de duminică

Ziua Constanta acum 58 minute
Un report cumulat care depăşeşte 9,25 milioane de lei (peste 1,85 milioane de euro) este în joc la tragerea Noroc de duminică, în timp ce la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de 2,8 milioane de lei (peste 563.700 de euro

Și-a anunțat retragerea principala susținătoare a Simonei Halep în scandalul de dopaj provocat de ITIA

Gazeta Sporturilor acum 14 minute
Franţuzoaica Alize Cornet se va retrage după Openul Franţei, a anunţat la Canal+, sâmbătă seara. Aflată pe locul 11 în lume în 2009, Alize Cornet şi-a lăsat amprenta asupra tenisului francez.

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum o ora
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Mesajul lui Marcel Ciolacu de Florii: Vă urez tuturor o duminică binecuvântată

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu ocazia Floriilor. Vă urez tuturor o duminică binecuvântată, a spus şeful Guvernului.

Mercedes-Benz: Departamentul de Justiţie al SUA a închis ancheta privind scandalul emisiilor vehiculelor diesel

News.ro acum 5 ore
Departamentul de Justiţie al SUA (DOJ) a închis ancheta asupra Mercedes-Benz în scandalul emisiilor vehiculelor diesel şi producătorul de maşini nu mai este acuzat, potrivit unui comunicat al companiei germane, citat de Reuters. Mercedes-Benz a coop

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°