O echipa de judecatori din alte judete au fost desemnati sa taie si sa spanzure la Iasi •Ei au speriat doar grefierii si arhivarii
Potrivit unui ordin al ministrului Justitiei, Rodica Stanoiu, judecatorii din tara se vor verifica atat intre ei, cat si pe subalterni, grefieri, arhivari. Potrivit ideii, in toata tara sunt raspanditi judecatori-inspectori care functioneaza in sistem, insa sunt obligati sa arate carentele pe care le-au descoperit in instantele controlate.
Incepand de ieri, la Iasi au venit in inspectie cativa judecatori de la Curtile de Apel din Galati, Suceava, Prahova si Arges. Controlul efectuat de catre acestia se rezuma exclusiv la activitatea Tribunalului si Curtii de Apel Iasi, privitor la solutionarea mai grabnica a dosarelor.
"Si noi avem judecatori-inspectori care sunt trimisi in tara pentru control la alte instante. Nu dispunem noi, ci Ministerul de Justitie. Asta pentru Tribunal si Curtea de Apel. Pentru Judecatorie au fost desemnati in acest scop, judecatori-inspectori din interior, adica de la Iasi. La Judecatorie sunt pana in prezent peste 30.000 de doare. Nimeni nu ne intreaba cum reusim sa o scoatem la capat", a spus judecatoarea Anca Ghideanu.
Presedinta Curtii de Apel din Iasi a adaugat ca aceste controale pot fi benefice, in sensul unui eventual schimb de experienta. Ieri, in jurul orei 15, angajatii arhivei de la Tribunal erau pusi pe jar de catre un individ chel si cu mustata, care, judecator-controlor fiind, se exprima chiar ca un controlor. De pe tramvai.
Dan ISTRATE
O echipa de judecatori din alte judete au fost desemnati sa taie si sa spanzure la Iasi •Ei au speriat doar grefierii si arhivarii
Potrivit unui ordin al ministrului Justitiei, Rodica Stanoiu, judecatorii din tara se vor verifica atat intre ei, cat si pe subalterni, grefieri, arhivari. Potrivit ideii, in