O ţară hiperpolitizată ca România este ca un cuplu în care certurile se ţin lanţ, în care cei doi sunt sătui până peste cap unul de altul, nu se mai suportă, nu pot trăi nici despărţiţi, nici împreună. Sursa: Mediafax

Dacă vă amintiţi din propria dumneavoastră experienţă (căci cine n-a trecut prin asta?), ceea ce e îngrozitor în certurile din familie este că n-ai la cine să apelezi ca să ţi se dea dreptate. Punctele de vedere sunt ireconciliabile, este cuvântul tău contra cuvântului celuilalt. Şi, pentru că nu există o instanţă obiectivă care să judece la rece şi să spună: aici tu eşti cel care greşeşte, aici este celălalt, cearta se permanentizează, escaladează, ajunge la ţipete şi vase sparte, căci până la urmă singurul fel de a te impune care-ţi rămâne e să strigi mai tare decât partenerul tău.

Argumentele devin de rea-credinţă, nu te mai interesează să aplanezi conflictul, ci să-l răneşti cât mai tare pe celălalt, să-i calci orgoliul în picioare. Ştiu cupluri tinere care s-au despărţit de la comentarea unui film văzut împreună, de la un cuvânt aruncat aiurea, fără nicio intenţie rea, pentru că nu a fost nimeni să le spună la un moment dat celor doi: opriţi-vă, nu vă daţi seama unde-aţi ajuns?

Politicianismul, cantonarea oamenilor politici în partide care nu mai colaborează pentru binele comun, ci se preocupă exclusiv, ca grupările mafiote, de propria creştere şi acumulare de putere, este un efect vicios al felului în care se face politică la noi încă din vremea cronicarilor, când partida Bălenilor se sfâşia cu cea a Cantacuzinilor. De fapt, clasa politică de la noi nu face politică, face politicianism, şi prin asta face rău naţiunii.

Dar, fireşte, când taberele ajung, ca în familiile de care vorbeam, să tot ridice glasul, ca într-o isterie colectivă, când cearta se acutizează până la blocaj total, e nevoie urgentă d