Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Părintele Eugen Tănăsescu: „Viaţa trebuie împlinită cu fapte bune, ca să sperăm «La mulţi şi binecuvântaţi ani!»“

Publicat in Adevarul, luni 30 decembrie 2013 ·

Părintele Eugen Tănăsescu, preotul-blogger Adevărul, ne dă câteva sfaturi despre cum să reuşim să trecem în 2014 cu capul sus şi inima mulţumită. „Românul înţelept are un proverb potrivit: «Cele rele să se spele, cele bune să se-adune». Aceasta ar fi atitudinea corectă la finalul unui an“, arată preotul.

Se mai apropie un bilanţ. Ce a fost bun, ce a fost rău, ce am mai învăţat şi cu ce folos a trecut timpul. Pentru fiecare dintre noi, 2013 a însemnat ceva. Pentru cei greu încercaţi, dar şi pentru care au avut mari bucurii, duhovnicul are un sfat: orice ni se întâmplă este un test; contează ce facem cu experienţa căpătată. Cum să închidem uşa vechiului an şi cum să păşim pragul Noului An, astfel încât să fim împăcaţi cu sine, poate fi un moment de răscruce în viaţa noastră. Depinde de ce alegeri facem.

- Se scurg ultimele clipe din an. Pentru ce a fost bun, pentru ce a fost rău, care trebuie să ne fie gândurile?

Românul înţelept are un proverb potrivit: Cele rele să se spele, cele bune să se-adune. Cam asta ar fi atitudinea corectă. Să nu uităm să învăţăm din succese sau greşeli, asta dacă mai suntem în stare să recunoaştem că am greşit. Iar viitorul va fi mai clar dacă vom înţelege că el se construieşte prin prezent şi trecut, nu vine de nicăieri şi nici nu este ceva predestinat de o forţă magică. Viitorul ne aparţine, dacă ştim să-l înţelegem. Victor Hugo spunea că „viitorul este un edificiu pe care-l construim astăzi, pentru mâine. Să-l făurim cu ce avem mai bun în suflet, cu dragoste“.

- Ce le transmiteţi celor care au fost greu încercaţi în anul care se încheie? Dar celor care au avut mari bucurii?

Mama mea îmi spunea, în încercările mele, că necazurile cad pe oameni, nu pe pietre. Creştinul are capacitatea de a transforma orice încercare într-un test al maturităţii duhovniceşti. Poate cea mai grea încerca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 19 minute
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 4 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 19 minute
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Salvamontiștii din Neamţ au intervenit pentru salvarea unor persoane rănite

Ziare.com acum 22 minute
Salvamontiştii din Neamţ au intervenit, în ziua Paștelui, în două situații diferite pentru salvarea unor persoane rănite. Salvamont Neamţ a intervenit, duminică, în urma unui apel 112, în zona Staţiunii Durău, în vederea acordării primului ajutor vi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 35 minute
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 7 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°