Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Udrea: "Hellvig a aprobat finanţarea promovării turistice în concerte Lady Gaga, Red Hot Chili Peppers"

Publicat in Gandul, miercuri 15 august 2012 ·

Fostul ministru al Dezvoltării şi Turismului Elena Udrea susţine că actualul ministru Eduard Hellvig a aprobat, în 3 iulie, finanţarea promovării turistice a României în concertele Lady Gaga şi Red Hot Chili Peppers, apreciind totodată că promovarea brandului turistic prin concerte este un lucru bun.

Elena Udrea face, pe blog, o serie de precizări, menţionând că a văzut "că s-a creat oareşce vâlvă referitoare la finanţarea promovării turistice a României în concertele Lady Gaga şi Red Hot Chili Peppers şi au existat declaraţii tendenţioase ale oficialilor puterii".

"Nu eu am aprobat implicarea ministerului în organizarea acestor evenimente. Până în momentul în care am renunţat la funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, nu a ajuns la mine, personal, nicio solicitare de finanţare în acest sens", arată Udrea.

Fostul ministru notează totodată că "oricine poate cere finanţare pentru promovarea turismului românesc la MDRT în orice cuantum", condiţia fiind "să fie util şi să se aprobe". "Iar eu nu am aprobat. La fel cum nu a aprobat nici ministrul Cristian Petrescu", adaugă ea.

Potrivit Elenei Udrea, "cel care a aprobat o asemenea cerere de finanţare a fost actualul ministru, în data de 3 iulie 2012".

"Deci, decizia de acordare a banilor îi aparţine în totalitate. El a semnat şi contractul", mai susţine ea.

"Chiar dacă nu ştiu ce este prevăzut în contractul respectiv, la nivel de principiu, sunt de părere că promovarea brandului turistic în cele două concerte este un lucru pozitiv pentru România. Tocmai de aceea, mă miră încercarea acestuia de a-şi minimaliza rolul, împărţind cu mine meritul acestei acţiuni. Îmi pare că ministrul nu înţelege de fapt nici acum atribuţiile funcţiei pe care o deţine şi că nu-şi asumă nici măcar lucrurile pozitive pe care le face. Poate că această teamă vine din obsesia USL de a toca

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 30 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum 42 minute
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 57 minute
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Ungaria. Cheltuielile pentru apărare vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025

Mediafax acum o ora
Cheltuielile pentru apărare din Ungaria vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025. Anunţul a fost făcut premierul Viktor Orban. Acesta nu a spus cu ce sumă va creşte bugetul apărării.

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum o ora
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum o ora
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 3 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 3 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 11 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

23°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°