Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc: Nu se poate modifica Legea referendumului cu un an înainte de o astfel de consultare

Publicat in Mediafax, miercuri 17 aprilie 2013 · ·

Fostul premier Emil Boc a declarat, miercuri, că guvernanţii trebuie să fie atenţi în ceea ce priveşte modificare Legii referendumului, întrucât Comisia de la Veneţia spune că nu se poate schimba legislaţia în materia referendumului cu un an înainte de o astfel de consultare.

"Am văzut că se pregătesc să modifice Legea referendumului cu privire la cvorumul de participare. În esenţă, modificarea legii se poate, numai că trebuie să fie atenţi că acel cod de bune practici cu privire la referendum al Comisiei de la Veneţia spune că nu se poate modifica legislaţia în materia referendumului, ca de altfel nici în domeniul electoral, cu un an de zile înainte de un referendum sau de alegeri.

Acesta a fost şi motivul pentru care legea cu privire la votul uninominal a fost declarată neconstituţională, pentru că s-a propus modificarea ei cu mai puţin de un an de zile înainte de alegeri. Să aibă grijă şi la referendum, că suntem în preajma unui referendum cu privire la revizuirea Constituţiei. Nu poţi să modific cvorumul de participare cu un an de zile mai devreme de procesul de revizuire a Constituţiei", a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, Emil Boc.

El a spus că guvernanţii "ori nu au de gând să revizuiască Constituţia şi toată povestea asta este o minciună, ori dacă doresc să o revizuiască, atunci trebuie să lase intact cvorumul de referendum".

Întrebat dacă scăderea cvorumului la referendum este o practică normală, fostul premier a arătat că "există în Europa, nu este unică".

"Ceea ce ne cere Comisia de la Veneţia este să nu o facem arbitrar, pe picior, în timpul desfăşurării jocului, cum s-a făcut în iulie 2012, când era început referendumul şi s-au modificat regulile jocului în timpul jocului. Nu se modifică legea cu un an înainte, ca să existe stabilitate şi predictibilitate, altfel înseamnă că o faci cu dedicaţie pentru cinev

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 3 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

7°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°