Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blazon respectat

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 10 mai 2013 ·

Derby de România a început mai frumos în tribune decît pe gazon, unde Steaua a părut să nu se omoare cu firea, iar Dinamo, în rolul outsiderului, să nu poată mai mult. Nefericitul autogol al lui Boubacar, la care africanul n-a avut însă nici o vină, a simplificat repede datele problemei în sensul în care a consfințit superioritatea valorică, individuală și de ansamblu, a noii campioane. Mai combinativă, mai dinamică și mai relaxată, aglomerînd inteligent zona centrală, trupa lui Reghe a preluat conducerea nu numai pe tabela de marcaj, ci și pe teren. Mijlocul ei a impus direcția și ritmul pînă la finalul unei reprize întîrziate ca urmare a incidentelor provocate de galeria din Ștefan cel Mare. Aceștia sînt, din păcate, unii dintre suporterii noștri, nu se lasă pînă nu-și dau în petic!!!

Deși Dinamo a încercat să răspundă tăios și uneori, grație sprinturilor lui Alexe, a reușit, de parcă întreruperea ar fi ajutat-o, repriza I a aparținut Stelei. Aceasta se putea detașa, ba încă meritat, dacă șutul lui Ad. Popa n-ar fi fost deviat de Bălgrădean în stîlpul porții.

Altminteri, corectă decizia “centralului” Colțescu de a nu fluiera penalty la faza în care mingea trasă de Dănciulescu a lovit mîna lui Latovlevici fără ca fundașul să fi depărtat brațul de corp și să-și fi mărit gabaritul. Atît însă, pentru că în rest arbitrul craiovean a comis gafă după gafă! A greșit flagrant atunci cînd a închis ochii la “talpa” aceluiași Latovlevici, pusă direct pe glezna lui Strătilă, intrare de roșu, nu de galben. S-ar fi cuvenit să-l elimine și pe Strătilă, care l-a trimis pe Chiricheș la infirmerie, la fel cum trebuia să procedeze și cu Dandea.

Roș-albii au ieșit de la cabine ceva mai hotărîți și, pe fondul insistenței lor, meciul s-a mai echilibrat în partea a doua. Regretabil însă, din pricina atitudinii îngăduitoare a lui Colțescu, a și degenerat, minutul și fau

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mișcarea făcută de fugarul Paul al României, după ce a fost prins în Malta. Șansele să fie eliberat pe cauțiune

Ziare.com acum 26 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri, 3 mai, se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis au

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum o ora
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum 15 minute
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Grenadă neexplodată, găsită în curtea unui localnic din Vâlcea. Zona a fost cercetată de urgență

Ziare.com acum 13 minute
O grenadă neexplodată şi în stare avansată de degradare a fost descoperită joi, 2 mai, în curtea unui localnic din comuna Alunu, judeţul Vâlcea. Elementul de muniţie a fost ridicat de către pirotehnişti. Descoperirea a fost făcută joi, într-o curte

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum o ora
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum 16 minute
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Dreapta Unită acuză BEC de comiterea unui nou abuz împotriva Diasporei

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al PMP, Biroul Electoral Central a decis pe 30 aprilie 2024 că alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei) poate avea un singur reprezentant în Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate (BESVS). „Este un

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°