Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: "Demagogia şi populismul din politică şi presă, ultima bătălie din tranziţia de la postcomunism"

Publicat in Bursa, joi 24 octombrie 2013 ·

Demagogia şi populismul din politică şi presă, pornită de la preocupări reale şi corecte pentru protecţia mediului a unor oameni cu bune-intenţii şi preocupări ecologiste privind gazul şi aurul, reprezintă ultima bătălie din tranziţia de la postcomunism la societate europeană, a apreciat, ieri, premierul Victor Ponta, arată sursele de presă.

Conform acestora, domnia sa a explicat: "Mă deranjează foarte mult demagogia şi populismul din ultima perioadă, pornită de la nişte preocupări reale şi corecte pentru protecţia mediului a unor oameni de bune-intenţii. Imediat s-au pliat populiştii şi demagogii, şi din politică, şi din presă, să ţipe < România, să facem noi, să nu ne ia cineva gazul! >. Nu pleacă nimeni cu gazul din România, îl ia în spate şi fuge cu el. Aurul? Aurul, conform legii, primul care are dreptul să cumpere este Banca Naţională a României, dar trebuie să cumpere, nu ţi se dă pe degeaba. S-a dezvoltat în ultima perioadă, pe un fond politico-mediatic, un tip de populism şi de demagogie care cred că face rău României, dar de fapt e ultima bătălie înainte de a trece de la postcomunism la o societate europeană şi eu sunt foarte hotărât să dau bătălia aceasta. E ultima bătălie din această tranziţie".

Primul ministru a subliniat, din nou, că este convins că cei mai mulţi care protestează o fac cu bună-credinţă, din preocupări ecologiste pe care le înţelege şi pe care le consideră legitime. Pe de altă parte, Victor Ponta a precizat că există, însă, şi oameni politici şi jurnalişti care, deşi ştiu că nu ia nimeni gazul şi aurul şi că ţara noastră nu dispune de bani pentru exploatare, se folosesc de protestatari pentru a ataca Guvernul, mai transmit sursele citate.

De asemenea, Ponta a vorbit, ieri, şi despre participarea şefului statului, Traian Băsescu, la reuniunea Consiliului European. Domnia sa a precizat: "Orgoliul şi frustrarea personală a

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum o ora
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Conducta de transport al gazelor naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost lansată oficial. Ce înseamnă proiectul strategic pentru România

Gandul acum 32 minute
Ceremonia oficială de lansare a proiectului major de infrastructură Conducta de transport gaze naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost organizată vineri, la Dragalina, județul Călărași, de operatorul național de transport al gazelor naturale, Tra

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 6 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 4 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 4 ore
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

Tribunalul Bucureşti a dispus începerea procesului în dosarul în care fraţii Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol/ Aceştia au contestat decizia

News.ro acum 3 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, începerea procesului în dosarul în care fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continuată, judecăto

Prima reacție a lui Marcel Ciolacu după declarațiile despre moldoveni: A fost o glumă / Mama era din Tecuci

HotNews acum o ora
După ce a stârnit un val de critici, inclusiv apeluri la demisie, cu o declarație făcută joi la Timișoara în care invoca faptul că județul Buzău nu e Moldova și cerea oamenilor „să nu mai jignească” cu această afirmație, Marcel Ciolacu spune că a fo

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 5 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

15°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°