Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ucigaşul a 20 de copii în Connecticut stătea în subsolul casei, era obsedat de arme şi juca Call of Duty ore întregi

Publicat in Antena 3, marți 18 decembrie 2012 ·

Criminalul din Connecticut, Adam Lanza, în vârstă de 20 de ani, trăia în subsolul casei, într-o cameră fără ferestre şi se juca ore întregi jocuri video violente ca cele din seria Call of Duty, susţine un instalator care a lucrat în casa familiei atacatorului.

Conform declaraţiilor martorilor, citate de The Telegraph, Adam Lanza trăia într-o casă cu patru dormitoare, foarte frumoasă, dar a ales să locuiască la subsol.

"Mi s-a părut ciudat că stă acolo, dar avea un aranjament destul de frumos, computere, o baie, un pat, un birou, televizor. Nu erau ferestre, însă", a declarat instalatorul Peter Wlasuk, care a lucrat în casa atacatorului, amintindu-şi că tânărul se juca în mod constant jocuri video cu arme şi împuşcături şi era obsedat de armament şi echipament militar.

"Băieţii erau fani ai armatei. Aveau postere pe toţi pereţii subsolului. Aveau câte un poster cu fiecare tanc fabricat vreodată. Îţi puteau povesti despre arme pe care nu le-au văzut vreodată din anii '40, '50, '60", adaugă acesta.

"Nu vreau să dau vina pe jocuri pentru ceea ce s-a întâmplat, dar ei vedeau o fotografie a unei arme istorice şi spuneau «Am folosit-o în Call of Duty»".

Seria jocurilor Call of Duty a provocat controverse în toată lumea, fiind interzisă de la reclame televizate în timpul zilei în mai multe ţări, ca urmare a conţinutului violent al jocurilor.

Alte surse apropiate familiei Lanza susţin că obsesia criminalului pentru arme vine de la mama sa, Nancy Lanza, prima victimă a acestuia, împuşcată în casă. Doamna Lanza, o amatoare a armelor de foc deţinea cel puţin cinci modele şi i-a dus pe cei Adam şi fratele său mai mare la un poligon de tragere.

Conform unei apropiate a victimei, ea a încercat să le inspire respectul pentru arme şi să îi responsabilizeze cu ajutorul acestora. Adam a fost foarte prins de ar

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfinţii Constantin şi Elena, prăznuiţi de ortodocşi pe 21 mai. Tradiţii şi obiceiuri: În această zi munca e interzisă

Mediafax acum 33 minute
Credincioşii ortodocşi îi serbează marţi, 21 mai, pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Datorită Sfinţilor Constantin şi Elena creştinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise şi duminica a fost stabilită zi de odihnă

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 8 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 10 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 8 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

Franţa afirmă că „sprijină CPI” în decizia sa de a cere mandate de arestare pentru Israel şi liderii Hamas

News.ro acum 59 minute
Franţa a declarat luni târziu că susţine independenţa Curţii Penale Internaţionale, al cărei procuror a cerut mandate de arestare pentru lideri din Israel, inclusiv pentru premierul Benjamin Netanyahu, şi pentru mişcarea islamistă Hamas, potrivit Fr

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 6 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 9 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 9 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

O judecătoare din România este șefa completului care decide mandatele de arestare pentru Benjamin Netanyahu și liderii Hamas

Ziare.com acum 9 ore
Pentru presupuse crime de război și crime împotriva umanității, procuratura Curții Penale Internaționale de la Haga a cerut mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu și pentru trei lideri Hamas. Camera care va decide totul va

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum 12 ore
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/25°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/27°
Iasi
acum

13°
mar.

12°/25°
mie.

11°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
joi

14°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
mar.

13°/25°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°
vin.

13°/24°