Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Tratativele Mititelu - Piţurcă, la runda finală

Publicat in Adevarul, miercuri 16 decembrie 2009 ·

Fostul selecţioner va ajunge în această seară la Craiova şi va purta o nouă discuţie cu patronul Ştiinţei. Victor Piţurcă vine acasă să taie porcul, dar se va întâlni şi cu Adrian Mititelu pentru a vedea care dintre condiţiile puse de el au fost îndeplinite până acum.

Finanţatorul Universităţii Craiova avea termen până ieri să-i facă pe plac lui Piţi, pentru a spera la un răspuns favorabil. Prima condiţie, plata salariilor restante, a fost realizată, însă doar în parte. Alb-albaştrii şi-au încasat drepturile financiare pe o lună unii şi o jumătate de lună alţii, din cele trei care mai erau de acoperit (septembrie, octombrie şi noiembrie), cu promisiunea că până la reluarea pregătirilor vor avea toţi banii în cont.

Surse apropiate lui Victor Piţurcă susţin că acesta nu se mulţumeşte însă cu jumătăţi de măsură şi că nu se apucă de treabă dacă nu are la dispoziţie tot ceea ce a solicitat. Totuşi, Mititelu speră să-l convingă pe fostul selecţioner de bunele sale intenţii şi că acesta îi va oferi răgaz până la sfârşitul anului pentru a face rost de toţi banii promişi.

Patronul oltean trebuie să plătească jucătorii la zi şi să-i ofere lui Piţi un buget de achiziţii, pentru ca tehnicianul să preia Ştiinţa. Iar banii nu pot veni în acest moment la club decât dintr-un eventual transfer al lui Florin Costea sau Julius Wobay, jucători scoşi la vânzare de Adrian Mititelu.

Victor Piţurcă va da un răspuns mâine, dar apropiaţii săi sunt rezervaţi şi susţin că sunt şanse mari ca acesta să fie negativ. „Lui Piţi nu-i place ca lucrurile să nu se facă aşa cum vrea el. Nu acceptă jumătăţi de măsură, aşa că îmi este greu să cred că va veni la Universitatea. Decizia însă îi aparţine“, a spus un apropiat al fostului selecţioner.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 2 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 2 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 2 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 4 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 2 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 3 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°