Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Detaliul din raportul MCV care i-a pus în alertă pe Voiculescu şi Antonescu. Cum s-ar putea schimba totul

Publicat in Romania Libera, vineri 1 februarie 2013 ·

La doar două zile de la publicarea raportului Comisiei Europene privind progresele României în cadrul Mecansimului de Cooperare şi Verificare, Crin Antonescu şi Victor Ponta s-au arătat, după cum era şi normal, iritaţi de tonul şi conţinutul textului.

În calitate de cai breji ai democraţiei autohtone şi de lideri politici ai unei ţări din Est care a speriat Vestul în vara lui 2012, preşedintele Senatului şi premierul au, însă, partea lor consistentă de culpă pentru îngrijorările şi nemulţumirile exprimate în ultimul raport MCV, ca şi pentru existenţa propriu-zisă a acestui document intermediar din 30 ianuarie 2013, pe care Comisia a decis să-l redacteze după ce a măsurat îndeaproape gravele derapaje ale României de anul trecut.

Şi totuşi, merită subliniat faptul că nici în respingerea concluziilor din cadrul MCV consensul de la vârful USL nu mai e ce-a fost.

Chiar dacă pot fi considerate drept critice şi poziţiile lui Antonescu, şi cele ale lui Ponta din aceste zile, pe fond sar în ochi unele diferenţe. Şeful liberalilor îl expediază în zona “caducităţii” şi pune tranşant problema ieşirii din acest mecanism chiar la finele acestui an, continuând totodată să atace o instituţie considerată cheie de către Comisia Europeană, şi anume DNA.

De cealaltă parte, şeful socialiştilor a preferat să strige tare, dar, cum s-ar zice, să injure mai mult în gând: s-a legat de, ceea ce dumnealui a numit, erorile materiale din raport şi s-a oţărât la Evenimentul zilei, mutând astfel într-o cu totul altă zonă centrul de greutate al discuţiei privind hărţuielile de presă la adresa unor magistraţi incomozi, marca Antena 3, pe care oficialii de la Bruxelles, pentru că nu sunt nici orbi, nici surzi, le-au reflectat în raportul oficial din 30 ianuarie.

Probabil că această din urmă manevră a lui Ponta a avut la bază un şiretlic prin care a urmărit să-i dea o bru

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum o ora
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Handbal (f): Gloria Bistrița, învinsă în finala EHF European League

HotNews acum 17 minute
Gloria Bistrița a pierdut în finala EHF European League la handbal feminin. Formația din România a fost învinsă de Storhamar Handball Elite, scor 29-27. Minge de handbalFoto: Anke Waelischmiller/Sven Simon / AFP / Profimedia Gloria Bistrița - Storha

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 46 minute
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum o ora
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Egiptul, anunț oficial privind plângerea împotriva Israelului pentru genocid la Curtea Internaţională de Justiţie depusă de Africa de Sud

Ziare.com acum o ora
Egiptul a anunţat oficial duminică, 12 mai, că va sprijini formal la Curtea Internaţională de Justiţie plângerea formulată de Africa de Sud împotriva Israelului pentru presupuse crime de genocid comise în războiul aflat în desfăşurare în Fâşia Gaza.

Va proteja NATO cerul Ucrainei? Parlamentarii germani propun ca dronele rusești să fie doborâte de pe teritoriul României și al Poloniei

HotNews acum 2 ore
Importanți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca țările europene din cadrul NATO să apere spațiul aerian de deasupra vestului Ucrainei chiar de pe teritoriul Alianței Nord-Atlantice, a r

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 6 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

VIDEO O participantă la Eurovision a surprins în culise cu o piesă românească: „Pronunția este perfectă”

HotNews acum 4 ore
Piesa „Șaraiman” s-a auzit în culisele concursului Eurovision 2024, interpretată de reprezentanții Armeniei, cei care formează duo-ul LADANIVA. În timp ce se pregătea să intre pe scenă în cea de-a doua semifinală de joi, 9 mai, solista armeană Jakli

Gabriela Firea, pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei, iar Nicuşor Dan se află pe poziţia 8, ca independent / Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR), pe locurile 2 şi 3, Diana Şoşoacă, pe 5, Piedone, pe 6

News.ro acum o ora
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea se va afla pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei din 9 iunie, urmată de Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR). Nicuşor Dan, actualul primar, se află pe l

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
Iasi
acum

12°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

10°/15°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°