Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu sunt perfecţi! Steliştii pot spera la o minune în faţa lui Ajax. Ce minusuri au jucătorii lui Frank De Boer

Publicat in Pro Sport, miercuri 20 februarie 2013 · ·

Eriksen şi Fischer nu se descurcă la fel de bine dacă au parte de adversari duri şi arţăgoşi

După 0-2 pe Amsterdam ArenA, speranţele Stelei stau în partida de mâine seară, de pe Naţional Arena. Dorinţa de revanşă a jucătorilor, capacitatea antrenorului de a-i mobiliza, suportul publicului, starea îndoielnică a gazonului, toate pot fi avantajele românilor. Însă nu trebuie neglijat aspectul fotbalistic. Judecând din perspectiva sezonului 2012/2013, jucătorii lui Ajax au demonstrat că, pe lângă abilităţile tehnico-tactice extraordinare, au şi destule carenţe. Astfel, aşa cum înaintea meciului din Olanda ziarul nostru l-a avertizat pe Reghecampf cu privire la punctele forte ale fiecărui jucător antrenat de Frank de Boer, acum e momentul pentru o încurajare. Aşa arată primul "11" al "lăncierilor", caracterizat în funcţie de slăbiciunile de care steliştii vor trebui să profite mâine.

Vermeer

Chiar dacă a reuşit să apere patru penalty-uri în acest sezon, Vermeer e cunoscut şi pentru gafele incredibile comise în sezoanele precedente. Totodată, este un portar scund (1,82m), astfel că e vulnerabil la mingile înalte.

Van Rhijn

Faptul că este un fundaş dreapta modern, care urcă foarte mult în atac, poate fi în detrimentul său. Deşi se retrage rapid în defensivă, uneori lasă banda descoperită contraatacurilor, iar acest lucru poate fi fructificat de stelişti. În meciul cu Feyenoord de acum o lună (3-0), van Rhijn a fost eliminat exact după o astfel de fază.

Alderweireld

Dorit în Anglia, de Arsenal şi de Tottenham, belgianul a fost supus unui şir lung de critici din partea fanilor englezi. I se reproşează că este rudimentar în duelurile om la om cu atacanţii adverşi. Poate fi depăşit uşor de un vârf care poate dribla în regim de viteză.

Moisander

Ia foarte uşor cartonaşe galbene. Are nouă în 30 de meciuri jucate în acest sezon,

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 8 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 2 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

7°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°