Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iarnă FIERBINTE în Gruia: minim 7 milioane de euro pentru CFR! Cele cinci vedete care ar putea părăsi Gruia

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 3 noiembrie 2012 ·

Paszkany vinde cei mai importanţi jucători la iarnă, dacă echipa nu prinde optimile Ligii.

Fanii din Gruia ar putea să nu îi mai vadă din primăvară pe Sougou, Bastos, Kapetanos sau Pinto.

Pe lângă remanierea masivă a lotului, Paszkany se gândeşte ca la iarnă să vândă cei mai importanţi jucători ai echipei, dacă CFR nu prinde primăvara Ligii. Cu şanse infime la titlu, finanţatorul din Gruia consideră că la iarnă ar scoate profit maxim pe cei mai importanţi jucători ai formaţiei. Astfel, în pauza competiţională nu ar fi exclus ca formaţia din Gruia să se despartă de cei mai importanţi jucători.

Sougou e dorit de formaţii din Anglia şi Franţa, Pinto e monitorizat de cluburi din Italia, Kapetanos (foto, la minge) de echipe din Germania, iar Bastos ar putea să revină în Portugalia. Şefii din Gruia vor să îl cedeze şi pe Gabi Mureşan (30 de ani), considerând că pe viitor acesta ar putea să fie cu greu vândut. Mai multe cluburi din Rusia sunt în acest moment cu ochii pe mijlocaş.

Paszkany speră să compenseze astfel eventualele eşecuri din Liga Campionilor şi din campionatul intern. Aproximativ 7 milioane de euro speră şeful din Gruia că ar încasa la iarnă, bani cu care ar putea să construiască o nouă echipă. Paszkany a anunţat deja că 8 jucători ar urma să plece la iarnă, din lotul de 35 pe care îl are acum la dispoziţie.

Paszkany vinde cei mai importanţi jucători la iarnă, dacă echipa nu prinde optimile Ligii.

Fanii din Gruia ar putea să nu îi mai vadă din primăvară pe Sougou, Bastos, Kapetanos sau Pinto.

Pe lângă remanierea masivă a lotului, Paszkany se gândeşte ca la iarnă să vândă cei mai importanţi jucători ai echipei, dacă CFR nu prinde primăvara Ligii. Cu şanse infime la titlu, finanţatorul din Gruia consideră că la iarnă ar scoate profit maxim pe cei mai importanţi jucă

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum o ora
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 49 minute
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 40 minute
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 3 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum o ora
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 6 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum 2 ore
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 5 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

13°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

23°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°