Iata tema de studiu pentru colegii care se ocupa (si) de modul in care comunica politicienii nostri. Un exemplu de text vag si plin de afirmatii de autoritate - adica afirmatii pentru al caror adevar nu avem decat cuvantul, “autoritatea” celor care le spune, caci sunt facute astfel incat sa nu poata fi probate independent. În paranteza am pus, sub forma de intrebari, informatiile care lipsesc din text si in lipsa carora afirmatiile nu au nicio greutate:

“Mi s-a intamplat in ultimele saptamani sa discut cu diversi deputati din PE [cine anume?] din cam toate grupurile politice despre Romania si am constatat ca cei mai multi nu stiu mai nimic decat ca e o tara care a intrat un Uniune acum un an. Cei cu care am vorbit eu erau cu totii OK cu acest lucru, credeau sincer ca Romania trebuia sa devina membra a UE. In acelasi timp ceea ce stiau cel mai mult [aici autoarea pare sa contrazica ce spunea mai sus] era ceea ce se discutase la nivelul Comisiei Europene, sau ceea ce aflasera din ziarele din tarile lor, o imagine mai ales de stat in care justitia nu functioneaza, dar prin justitie intelegand exclusiv combaterea coruptiei. A fost interesant sa constat de fiecare data ca in realitate ei nu aveau informatii serioase [adica? aveau infomatii gresite? exemple?] si de la sursa [cine anume e aceasta “sursa”?] despre Romania si temele astea (cu foarte putine exceptii) preluand mai degraba ideile vanturate de presa[exemple?]. Cand am intrat in amanunte[care ar fi acestea?] au ramas pe ganduri si nu prea s-au simtit confortabil [au declarat asta, sau inconfortul s-a manifestat altfel?] cu standardele duble pe care le-au impus. [exemple?]”

(Renate Weber, europarlamentar PNL, “Suntem cei mai corupti?”)

Daca am admite ca se poate face dezbatere serioasa cu astfel de discursuri, am ajunge la o frumusete de dialog al surzilor. Nu de alta, dar toata lumea poate juca jo