„Forţele de elită ale armatei lui Alexandru erau reprezentate de cavaleria însoţitoare, hetairoi, care, iniţial, era formată doar din nobili macedoni...”.
Matei îşi poartă degetul, cuvânt după cuvânt, pe filele istoriei lui Alexandru Macedon. Se mai şi poticneşte. Aşa-i la şapte ani! Îşi ridică privirea mirat. Caută lămuriri. „Cum adică hetairoi?”. Şi-şi duce degetul, din nou, cuvânt după cuvânt, peste „Cei mai mari războinici ai lumii”. Îi place cartea. O plimbă în ghiozdan, în fiecare zi, de acasă la şcoală, de la şcoală acasă. ”Mai sunt şi pauze, mamă! Mă lasă doamna să citesc din cartea mea”.
Lui Gigi Becali îi e jenă. N-am înţeles de ce. Guralivul numărul unu al ţării se simte ruşinat. El, Gigi Becali, el, războinicul luminii, s-a supărat pe noi. Nu mai vrea să-l vedem. Şi nici să-l auzim. La naiba să ne ia! La naiba s-o ia şi de ţară, de stat corupt! L-am supărat cu toţii pe primul bădăran al ecranului, pentru care femeile sunt ”ciocănitori”. Iar ”negrii” îi aduc ghinion. Iar musulmanii nu-l fac fericit. Că n-au credinţa lui. Credinţa lui Gigi, cumpărată zi de zi cu pumni de bani aruncaţi la toţi preoţii, şi bisericile, şi înfometaţii României.
Matei e mic. Visează să crească mare într-o singură zi. Să fie puternic. Aşa, ca Macedon. ”Tu ştii cum luptă, mamă!?”. Să fie erou. Aşa, ca Harry Potter. ”E cel mai tare, mamă, dintre toţi!”. Să fie cavaler. ”Un Jedi, mamă!”. Să vadă toată lumea. Să facă dreptate. Să iubească. Să cucerească. Aşa, ca Jack Sparrow.
Lui Gigi Becali îi e jenă. Tot nu înţeleg de ce. Circarul numărul unu al ţării ne vorbeşte despre principii. El, neînfricatul Gigi, el, omul care cumpără şi răscumpără tot ce-i stă în cale, se simte ameninţat. Şi neiubit. Dar şi neagreat. La naiba să îl ia de stat! Şi pe noi să ne ia! Şi pe judecătorii fără Dumnezeu, care l-au condamnat! L-au condamnat şi nu el pierde, c