Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un profesor orb, surd şi mut de la vârsta de doi ani a lansat o carte autobiografică

Publicat in Mediafax, joi 17 ianuarie 2013 · ·

Profesorul Vasile Adamescu, rămas surdo-mut şi fără vedere de la vârsta de doi ani, şi-a lansat, joi, la Cluj-Napoca, volumul autobiografic "Înfruntând viaţa", primul din România scris de o persoană cu surdo-cecitate.

Vasile Adamescu a declarat, joi, la lansarea desfăşurată la Biblioteca Judeţeană "Octavian Goga" din Cluj, că speră ca volumul "Înfruntând viaţa" să îi motiveze pe cei care îşi pierd unul dintre simţuri în timpul vieţii şi să îi facă să meargă mai departe.

"Mă bucur că am reuşit să scriu această carte, «Înfruntând viaţa», din care cititorii îmi pot afla viaţa, munca mea, zbaterile mele. Prin această carte sper să-i motivez pe cei care îşi pierd unul dintre simţuri în timpul vieţii şi să îi fac să meargă mai departe. De zece ani lucrez la această carte, scrisă în alfabetul Braille, după care a fost transcrisă pe calculator şi tipărită pentru publicul larg. Este şi un omagiu adus profesorilor mei şi am căutat să îmi amintesc fiecare amănunt, fiecare trăire, pentru ca fiecare să înţeleagă prin ce am trecut", a spus Adamescu.

El a adăugat că "Înfruntând viaţa" este la primul volum şi cuprinde amănunte legate de perioada de după vârsta de doi ani, când a rămas fără vedere şi fără auz, cum a învăţat să vorbească, cum a învăţat să scrie şi să citească, până la momentul intrării la Facultatea de Psihologie a Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB).

"Cel de-al doilea volum va cuprinde informaţii despre perioada studenţiei, absolvirea Şcolii Populare de Arte, cei 27 de ani de profesorat la Liceul de Nevăzători", a spus autorul, în vârstă de 68 de ani.

Adamescu comunică cu cei din jur ajutându-se de un sistem tactil, prin intermediul căruia i se scriu în palmă litere şi cuvinte, iar astfel poate conversa şi poate înţelege ce îi transmite un interlocutor.

Prof. univ. dr. Vasile Preda, de la Catedra de Psihopedagogie Specială a UB

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum o ora
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 3 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 59 minute
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 2 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Ministerul Energiei: România este prima ţară de la Marea Neagră cu un cadru de reglementare al energiei eoliene offshore / Burduja: Până în 2032 vom avea primii MW de energie electrică produşi prin utilizarea resurselor de vânt din Marea Neagră

News.ro acum o ora
Ministerul Energiei transmis, marţi, că România este prima ţară de la Marea Neagră cu un cadru de reglementare al energiei eoliene offshore, după ce preşedintele Klasu Iohannis a promulgat legea în acest domeniu. Actul normativ va intra ăn vigoare î

ANSVSA a controlat mii de unităţi din industria alimentară în zonele turistice. Au fost date amenzi de peste 2,2 milioane lei

HotNews acum 55 minute
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Nicuşor Dan: Am început plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că a fost începută plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta.

Ordinul de Malta neagă orice legătură cu Paul de România / Ce susținuse avocatul în instanță: „A fost umilit”

HotNews acum 20 minute
Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan Botezătorul de Ierusalim, de Rodos şi de Malta (Ordinul Cavalerilor de Malta) a declarat pentru publicaţia Times of Malta că Paul de România nu are nicio legătură cu ei, după ce avocatul aşa-numit

Vremea

București
acum

15°
mar.

13°/19°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

18°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°