Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambasada Elveţiei celebrează cultura

Publicat in Adevarul, luni 23 mai 2011 ·

Ambasada Elveţiei la Bucureşti organizează o serie de manifestări culturale în Bucureşti şi în ţară, pe parcursul unui an întreg. Manifestările marchează o sută de ani de la stabilirea relaţiilor bilaterale dintre România şi Elveţia.

Evenimentele organizate de Ambasada Elveţiei la Bucureşti au debutat la 10 mai şi se vor derula până în mai 2012, în oraşe precum Bucureşti, Timişoara, Sighişoara, Cluj, Braşov, Galaţi. Maratonul cultural, care include conferinţe, concerte de jazz sau muzică clasică, proiecţii cinematografice şi expoziţii, celebrează o sută de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Elveţia şi România. „Scopul acestui program este strângerea relaţiilor de prietenie şi întărirea cooperării dintre cele două ţări. De asemenea, se doreşte ca, prin acest program diversificat, populaţia română să se familiarizeze mai mult cu Elveţia şi diversitatea ei culturală", a declarat Excelenţa Sa Livio Hurzeler, ambasadorul Elveţiei la Bucureşti.

Conferinţă despre Tristan Tzara

La 26 şi 27 mai, Ambasada Elveţiei va susţine, în cadrul simpozionului internaţional „Bucureşti - Zürich - Paris - Tel Aviv: Avangardişti români şi evrei în spaţiul cultural românesc", o conferinţă care are ca temă lansarea mişcării dada de către artistul român Tristan Tzara, în 1916, la cabaretul Voltaire din Zürich. Manifestarea include şi o expoziţie de documente care poate fi vizitată la Biblioteca Academiei Române: „Rădăcini şi ecouri ale avangardei în colecţiile de grafică ale Bibliotecii Academiei".

În cadrul celor două zile ale simpozionului vor fi prezente personalităţi ale lumii culturale precum Andrei Oişteanu, Magda Cârneci, Augustin Ioan, dar şi Tom Sandquist - de la Colegiul de Artă din Stockholm -, sau Milly Heyd, de la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Simpozionul este organizat de Centrul de Studii Ebraice „Goldstein-Goren", co-organizat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum o ora
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Conducta de transport al gazelor naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost lansată oficial. Ce înseamnă proiectul strategic pentru România

Gandul acum 33 minute
Ceremonia oficială de lansare a proiectului major de infrastructură Conducta de transport gaze naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost organizată vineri, la Dragalina, județul Călărași, de operatorul național de transport al gazelor naturale, Tra

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 6 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 4 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 4 ore
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

Tribunalul Bucureşti a dispus începerea procesului în dosarul în care fraţii Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol/ Aceştia au contestat decizia

News.ro acum 3 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, începerea procesului în dosarul în care fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continuată, judecăto

Prima reacție a lui Marcel Ciolacu după declarațiile despre moldoveni: A fost o glumă / Mama era din Tecuci

HotNews acum o ora
După ce a stârnit un val de critici, inclusiv apeluri la demisie, cu o declarație făcută joi la Timișoara în care invoca faptul că județul Buzău nu e Moldova și cerea oamenilor „să nu mai jignească” cu această afirmație, Marcel Ciolacu spune că a fo

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 5 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

15°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°