Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Străzile I.L. Caragiale, Milcov şi Letea sunt lăsate de Primărie fără asfalt

Publicat in Adevarul, miercuri 13 iulie 2011 ·

Primăria Bacău nu știe când vor începe lucrările, însă îi anunţă pe șoferi că anul acesta sunt slabe șanse să circule pe străzi moderne. Reabilitarea a trei şosele vitale pentu traficul din municipiul Bacău întârzie pe termen nelimitat.

Municipalitatea a anunţat cu fast în vara anului trecut că străzile I.L. Caragiale, Milcov şi Letea vor fi modernizate în urma unei investiţii în valoare de 24,2 milioane de lei.

Promisiunea iniţială a Primăriei a fost dublată în toamna lui 201o, cu un anunţ în care edilii vorbeau despre începerea iminentă a lucrărilor. Din acel moment s-a lăsat liniştea peste proiect, iar şoferii băcăuani n-au văzut urmă de muncitor pe străzile mai sus menţionate. Asta după ce proiectul suferise deja mai multe modificări, ultima schimbând în proporţie de peste 50% urbanismul celor trei străzi.

„Se vor amenaja şase alveole pentru staţii de autobuz, se vor realiza 19 parcări cu 324 de locuri şi se vor înlocui toţi stâlpii de iluminat. Totodată va fi turnat un alt covor asfaltic şi se vor înlocui două reţele de apă. Una în lungime de 400 de metri, iar cealaltă de 2.000 de metri“, era specificat în proiectul votat de consilieri.

Doar pavele pe Letea

Acum autorităţile locale recunosc că nu s-au putut ţine de promisiunea făcută anul trecut şi aduc ca argument alte probleme descoperite în proiect. „S-a blocat dosarul la evaluare. Proiectul de finanţare este deja semnat cu Uniunea Europeană, însă am avut ceva probleme cu terenurile din jurul străzilor. Nu erau identificate corespunzător“, a spus Dragoş Luchian, viceprimarul municipiului Bacău. După ce „s-au fript“ cu data de începere a investiţiilor, edilii locali se tem acum să mai spună o dată exactă a momentului în care cele trei străzi vor fi transformate în şantier. De această dată sunt însă convinşi că cele trei artere ce servesc momentan ca principal n

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 5 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 5 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 7 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 13 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°