Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gheţea despre creditul Ioanei Băsescu: Respectă legislaţia, regulamentele BNR şi normele CEC

Publicat in Romania Libera, vineri 29 noiembrie 2013 ·

Preşedintele CEC Bank, Radu Gheţea, a declarat vineri că a analizat creditul acordat Ioanei Băsescu, fără a pronunţa numele clientului, şi consideră că nu au fost încălcate nici legile, nici regulamentele BNR şi nici normele interne de creditare, informează Mediafax.

"Despre creditul de care se tot vorbeşte în ultima perioadă pot să vă spun că l-am analizat şi eu şi consider că, este o opinie personală, dar este şi opinia băncii, nu s-au încălcat nici legile, nici regulamentele BNR şi cu atât mai puţin normele interne. (..) Vorbim mai multe după ancheta de la Parlament", a spus Gheţea într-o declaraţie la Sinaia, precizând că nu va răspunde întrebărilor ziariştilor pe această temă.

Citeşte şi: Vasilescu, BNR: Nu mi se pare nimic în afara legii în contractul Ioanei Băsescu

El a arătat că nu are voie, potrivit Legii bancare, să vorbească despre operaţiunile derulate de un client al băncii.

Directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, a anunţat joi seară că BNR va iniţia, la solicitarea Ministerului Finanţelor, un control de conformitate la CEC privind creditul acordat Ioanei Băsescu, verificare care va începe săptămâna viitoare şi va fi încheiată până la 9 decembrie.

De asemenea, plenul Senatului a aprobat iniţierea unei anchete parlamentare privind activitatea CEC Bank de către Comisia pentru buget-finanţe, iar ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, şi preşedintele CEC Bank, Radu Gheţea, sunt invitaţi pentru audieri în 9 decembrie la comisia senatorială privind activitatea acestei bănci.

Citeşte şi: BNR, control la CEC pentru creditul acordat Ioanei Băsescu

Membrii Comisiei de buget din Senat au decis să solicite băncii transmiterea, până în data de 9 decembrie, a listei tuturor creditelor acordate în condiţii speciale, începând cu anul 2011.

Preşedintele CEC Bank, Radu Gheţea, a declarat vineri că a ana

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 4 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 6 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 5 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 11 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 4 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 6 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Ordinea pe buletinul de vot a CANDIDAȚILOR de la primăria Capitalei și Consiliului General, în urma tragerii la sorți: Firea ocupă primul loc

Gandul acum 4 ore
Biroul electoral de circumscripţie al Municipiului Bucureşti a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar general şi consilieri generali, pentru alegerile din data de 9 iunie. Pe bul

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 5 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 6 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Vremea

București
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
joi

8°/18°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

10°/21°