Dacă premierul Ponta socoteşte că loviturile de pumn în cap şi de picior sub centură, pe care le tot primeşte de la preşedintele Băsescu, sunt o confirmare a faptului că, aşa cum declara în Le Figaro, "ultimele luni sunt o dovadă că e posibilă coabitarea", asta-i problema lui. Dacă nu reacţionează suficient de dur faţă de ambiguităţile din discursul prezidenţial, care lasă să se înţeleagă că ar fi în stare, la desemnarea premierului, să ignore rezultatul alegerilor, asta nu mai e doar problema lui Ponta, ci a USL în ansamblul său. Dar dacă acceptă ca, ducându-se la Bruxelles în numele statului român, Băsescu să susţină acolo, cu supuşenie, nu interesele României, ci pe ale unor granzi occidentali, cărora el personal le e îndatorat până peste urechi pentru că, prin inadmisibile ingerinţe şi presiuni, i-au salvat pielea la referendum, asta nu mai e nici barem problema USL. E a întregii naţiuni.
Vineri seara, Băsescu l-a ridiculizat din nou pe Ponta, care-i solicitase ca - dacă la Consiliul European se va forţa o variantă de Buget promovată de Angela Merkel şi de Marea Britanie, net defavorabilă României (reduceri drastice a fondurilor pentru agricultură şi de coeziune destinate ţărilor sărace) - să facă uz de dreptul de veto. Dezinformând ca de atâtea ori, Băsescu a afirmat că nu-i posibil aşa ceva. Ba este, există şi precedente. Mai mult, chiar în aceste zile Polonia a anunţat clar că, dacă vor fi reduse fondurile, va declara veto, poziţie pe care a adoptat-o şi Spania. Ceea ce, întrucât Bugetul se adoptează prin consens, ar duce la respingerea variantei Merkel-Rompuy, adică a acelora cărora Băsescu le datorează rămânerea la Cotroceni. Palat de unde continuă să-şi imagineze că este autocrat, că el, şi nimeni altul, hotărăşte poziţia statului în chestiuni vitale pentru evoluţia ţării.
De prisos să mai insist că România face parte din Grupul Priet
