Priveşte-te în oglindă. Acum! Da, tu! Pentru că dacă eşti cetăţean al României şi tu eşti şantajabil. Sigur ceva din trecutul tău poate fi folosit, născocit, răsucit, inventat, reinventat, pentru ca într-o clipă lumea să te privească ciudat, ca pe un ciumat care trebuie omorât cu pietre. Metoda a fost aplicată în ambele sisteme care se bat cap în cap de peste un secol. Comuniştii în felul lor, distrugând elite şi orice opozanţi, capitaliştii producând tragedii pe bandă în obsesiva lor vânătoare de comunişti. Delatori au fost în ambele tabere şi întotdeauna s-au aflat la vârful puterii, altfel nu îşi puteau justifica existenţa tocmai acolo.
În ultimii ani, România a reinventat şantajul, iar ce se întâmplă este dovada că sistemul duce în interior lupte aprige pentru putere, pagubele colaterale numindu-se România şi românii. Pagube minore în faţa obsesiei pentru putere. Arma letală este şantajul, iar cum după 1990 libertatea de exprimare asigură dreptul de a spune orice, oricând despre oricine, pentru că au fost distruse limitele bunei convieţuiri şi limitele moralei, totul este permis. În jocul ăsta al abjectului devenit imaculat au intrat, de multă vreme, biserica şi armata, sociologic cele mai credibile instituţii ale statului român. Ele au cotribuit încă din primele clipe ale noii democraţii româneşti la pervertirea constantă, până la prăbuşirea totală, a limitelor bunului simţ, liderii celor două instituţii fiind de multe ori vârfuri ale demonetizării valorilor morale româneşti. Pe acest fond, cei care s-au ocupat de politică în România nu au făcut decât să exacerbeze statutul de nesimţit viitor şantajabil al societăţii, iar azi vedem cum nimic, absolut nimic nu mai este ceea ce pare.
În Republica Şantajabilă România instituţiile care trebuie să vegheze la respectarea statului de drept sunt cele care promovează şantajul în interesul celor care le con
