Vicepreşedintele PDM Igor Corman urmează să fie propus preşedinte al Parlamentului, a comunicat liderul democrat Marian Lupu.
UPDATE, ora 15.13: Preşedintele Nicolae Timofti a urcat la tribuna Parlamentului. Comuniştii au ieşit din sală, în semn de protest.
Liderul democrat Marian Lupu a făcut această declaraţie în timpul semnării acordului de constituire a Coaliţiei pro-europene, transmite IPN. Candidatura lui Corman a fost supusă votului în plenul Parlamentului.
Marian Lupu a fost demis din funcţia de preşedinte al forului legislativ la 25 aprilie, cu 76 de voturi, de către fracţiunile PCRM şi PLDM şi deputaţi neafiliaţi.
Născut pe 17 decembrie 1969, în satul Ciulucani, raionul Teleneşti, Republica Moldova, Igor Corman este căsătorit şi are doi copii.
A absolvit în 1990 Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Chişinău, iar în 1992 Facultatea de Istorie a Universităţii „Al.I.Cuza” din Iaşi, România, unde deţine şi titlul de doctor. În 1997 a absolvit Colegiul „George Marshall” din Garmisch-Partenkirchen, Germania. Vorbeşte fluent germana, engleza şi rusa.
Din 2004 până în 2009 a fost ambasador al ţării noastre în Germania şi, prin cumul, în Danemarca. Din 2009 şi până în prezent ocupă funcţia de deputat PD şi este preşedintele Comisiei politică externă şi integrare europeană. În 2006 a fost decorat cu medalia „Meritul Civic“ de către Preşedintele Republicii Moldova, iar în 2009 a primit Ordinul „Marea Cruce de Merit” din partea Preşedintelui Federal al Republicii Federale Germania;