Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autoturismele electrice nu salvează mediul

Publicat in Jurnalul, joi 17 iunie 2010 ·

Tehnologia cu baterii electrice ca alternativă la combustibilii convenţionali ai autovehiculelor nu o să meargă ca pe roate aşa cum este de aşteptat.Din contră, aceste maşini se vor dovedi a fi, peste cel mult doi ani, mai costisitoare şi mai poluante decât cele pe benzină şi motorină, pentru că, în realitate, consumă foarte multă energie, a cărei producere generează tot poluare, avertizează experţii citaţi de Daily Mail.

O echipă de cercetători de la Institutul britanic de Inginerie şi Tehnologie scrie în revista proprie, E&T, că mult-lăudatele performanţe ale vehiculelor electrice sunt "pure fantezii". Mai ales că sunt "energofage", folosind aceeaşi tehnologie pe bază de ioni de Litiu, ca şi telefoanele mobile şi trebuind să fie încărcate după fiecare sută de kilometri parcursă.

Pentru comparaţie, experţii de la E&T dau ca exemplu modelele standard de Ford Focus şi Volkswagen Golf, care pot parcurge cu un rezervor plin de combustibil peste 350 de kilometri, cu o viteză medie de 70 de kilometri pe oră. Or, pentru ca o maşină electrică să obţină performanţe asemănătoare, ar trebui să aibă o baterie de 1,5 tone, ceea ce ar face ca numai bateria să fie mare cât un autoturism convenţional, nemaivorbind de costurile ce ar depăşi 100.000 de euro. În plus, în timp ce rezervorul de combustibil al unei maşini convenţionale se umple în 2-3 minute, bateria unei maşini electrice se încarcă în cel puţin 30 de minute.

Tehnologia cu baterii electrice ca alternativă la combustibilii convenţionali ai autovehiculelor nu o să meargă ca pe roate aşa cum este de aşteptat.Din contră, aceste maşini se vor dovedi a fi, peste cel mult doi ani, mai costisitoare şi mai poluante decât cele pe benzină şi motorină, pentru că, în realitate, consumă foarte multă energie, a cărei producere generează tot poluare, avertizează experţii citaţi de Daily Mail. @

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum 18 minute
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 49 minute
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Amazon va investi 15,7 miliarde de euro în Spania / „Cea mai mare investiție din zonă”

HotNews acum 54 minute
Gigantul american de comerț online Amazon a anunțat miercuri o investiție gigantică de 15,7 miliarde de euro pe o perioadă de zece ani pentru a crește capacitatea centrelor sale de date din Aragon, în nord-estul Spaniei, potrivit AFP. Depozit al Ama

Oficial britanic: Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie

Mediafax acum 47 minute
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat că nu ar trebui să existe ,,niciun loc pentru neutralitate", pe fondul ameninţărilor tot mai mari din partea Rusiei. Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de ,,umbrela de

AFM a aprobat finanţări de aproape 97 de milioane de lei în Programul „Casa Verde Fotovoltaice”

Adevarul acum o ora
Cereri eligibile în valoare de 96,68 milioane de lei au fost depuse de persoanele fizice în cadrul programului „Casa Verde Fotovoltaice”, în timp ce unităţile de cult au transmis solicitări în cuantum de 13,94 milioane de lei, informează Administraţ

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: va convoca alegeri generale pentru luna iulie – surse

Mediafax acum 37 minute
Rishi Sunak va convoca alegeri anticipate surpriză pentru luna iulie, potrivit unor surse de rang înalt pentru The Guardian. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după

Beijingul, acuzat că trimite Rusiei arme letale pentru a le folosi în Ucraina. "E timpul ca lumea să se trezească"

Ziare.com acum 17 minute
Grant Shapps, ministrul britanic al Apărării, acuză China că furnizează sau este pe cale să furnizeze arme letale Rusiei, pentru a le folosi pe frontul din Ucraina, transmite Reuters, potrivit kyivindependent.com. Ministrul a explicat că Marea Brita

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°