Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acuzaţii de blat între unguri: "Cum să pierzi cu 0-8?" Ceferistul Vass a făcut dezvăluirile despre două jocuri trucate în 2008 şi 2012

Publicat in Pro Sport, joi 21 martie 2013 ·

Dezvăluirile au fost făcute de Adam Vass, mijlocaşul lui CFR Cluj, titular în ambele partide bănuite a fi aranjate, cu Serbia în 2008 şi cu Ţara Galilor în 2012

"S-au întâmplat lucruri ciudate, care m-au făcut să ajung la concluzia că unii coechipieri au trântit meciul. Iar apoi mi-am ieşit din fire, deoarece am considerat că astfel de lucruri sunt inacceptabile la nivel de echipă naţională" , este declaraţia scurtă a lui Vass referitoare la cele două meciuri suspecte ale naţionalei U21 a Ungariei.

Primul a fost în 2008, împotriva Serbiei. Maghiarii au pierdut cu 8-0, exact scorul de care sârbii aveau nevoie pentru a se califica în barajul pentru Campionatul European. În echipa Ungariei care a cedat suspect de repede şi de uşor se regăsesc trei adversari de mâine ai României: Vladimir Koman, Adam Pinter şi Szolt Korcsmar (foto, în roşu). Aceştia din urmă au fost selecţionaţi şi pentru cel de-al doilea meci bănuit a fi aranjat, în 2012, contra Ţării Galilor, pierdut de maghiari cu 4-1.

Vass a ieşit în public şi a dezvăluit felul în care au fost abordate cele două partide: "Portarul Somogyi Bence era unul dintre cei mai buni prieteni ai mei şi pe el l-au căutat câţiva dintre coechipieri ca să-l convingă să greşească intenţionat la meci. Dar el, fireşte, nu a făcut asta" , a rememorat mijlocaşul CFR-ului. Declaraţiile sale au provocat un mare scandal în Ungaria. Procuratura a intrat pe fir şi au fost audiate toate persoanele implicate în cele două partide. La final, pedepsit a fost Vass, suspendat de la naţională în urma declaraţiilor. O decizie ciudată, după părerea multor oameni din fotbal, dar care nu a fost contestată, din dorinţa Federaţiei de a fi făcut uitat scandalul.

Mijlocaşul de 24 de ani al CFR-ului şi-a tatuat acum doi ani stema Ungariei, ca formă de patriotism. Pentru meciul de mâine, Vass nu mer

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum o ora
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Europa devine pe „nesimțite” dependentă de un alt produs rusesc

Wall-Street.ro acum 40 minute
Europa se îndreaptă pe nesimţite în poziţia în care va fi dependentă de îngrăşămintele ruseşti, la fel cum a fost cu gazele naturale, avertizează unul din cei mai mari producători europeni de îngrăşăminte necesare pentru culturile agricole, informea

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum 21 minute
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

Programul metroului în zilele de Paște și în Noaptea de Înviere / Anunțul METROREX

Gandul acum 50 minute
Circulația trenurilor de metrou pe perioada weekendului prelungit și a Sărbătorilor Pascale se va derula după un program special. Trenurile de metrou vor circula între orele 23:00 – 1:00, în noaptea de Înviere, la un interval de aproximativ 10 minut

Tomac: Avem 13 pachete de sancţiuni europene împotriva Moscovei, însă banii europeni curg în continuare în Rusia. Am solicitat Comisiei Europene să deschidă o investigaţie şi să acţioneze astfel încât sancţiunile UE chiar să îşi atingă obiectivul

News.ro acum o ora
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, afirmă că avem 13 pachete de sancţiuni europene împotriva Moscovei, însă banii europeni curg în continuare în Rusia. El afirmă că este evident că mecanismul de impunere al acestor sancţiuni trebuie îmbunătăţit şi că es

CFR suplimentează numărul trenurilor în minivacanța de 1 Mai și Paște. Spre ce destinații vor fi puse în circulație

Ziare.com acum o ora
CFR va asigura un program de transport special cu prilejul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinaţiile de vacanţă, dar şi spre domiciliu. Prin urmare, în perioada minivacanţei 30 aprilie/1 mai - 6/7 ma

Şase civili ucişi şi unul rănit în vestul Afganistanului, într-un atac armat într-o moschee lângă Herat

News.ro acum o ora
Şase persoane au fost ucise, iar una a fost rănită într-un atac comis de către un bărbat înarmat într-o moschee, în provincia Herat, în vestul Afganistanului, anunţă într-un comunicat, în noaptea de luni spre marţi, Ministerul afgan de Interne, rela

Patru poliţişti ucişi şi alţi patru răniţi în sudul SUA, într-un schimb de focuri în North Carolina la o arestare. Cel puţin un suspect găsit mort în urma unei înfruntări de aproape trei ore

News.ro acum o ora
Patru poliţişti au fost ucişi, iar alţi patru răniţi într-un schimb de focuri în timp ce arestau un bărbat în North Carolina, în sud-estul Statelor Unite, anunţă autorităţile locale, relatează AFP. Cel puţin un suspect a fost găsit mort în grădina p

Lupta lui Mike Tyson cu Jake Paul, star de pe YouTube, va fi considerată meci profesionist de box

HotNews acum 52 minute
Mike Tyson (58 de ani, fost campion mondial la categoria grea) și Jake Paul (vedetă de pe YouTube) se vor întâlni pe 20 iulie. Partida de box va fi considerată una profesionistă. Mike TysonFoto: Allen J Schaben/Los Angeles Times / Shutterstock Edito

VIDEO Două case ale Mănăstirii Văratec, distruse de un incendiu pornit de la o mașină de cusut

HotNews acum 3 ore
Două locuinţe ale Mănăstirii Văratec au fost distruse de un incendiu care a izbucnit, luni seara, din cauza unui scurtcircuit, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ. Incendiu Mănăstirea VăratecFoto: Captura Facebook La faţa

Vremea

București
acum

14°
mar.

13°/18°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

18°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

14°
mar.

13°/14°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

20°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°