Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ordonanţa 50 se întoarce împotriva tuturor

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 22 septembrie 2010 ·

Chiar dacă ar trebui să protejeze clienţii băncilor, Ordonanţa 50 lucrează deseori în detrimentul debitorilor. Suplimentar, sunt afectaţi şi creditorii. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

Clienţii şi băncile vor pierde bani în urma implementării Ordonanţei 50 care a dat peste cap întregul sistem bancar. Culmea, acest act normativ ar putea genera costuri inclusiv pentru oamenii care nu au şi nici nu vor avea credite în anii următori.

Aceasta dacă unele bănci vor da în judecată statul şi vor câştiga procesele. Surse din piaţa bancară au declarat că mai multe instituţii pregătesc o astfel de ofensivă. Însă, nicio bancă mare nu s-a grăbit să spună că ar fi printre cele care pregătesc o astfel de acţiune.

În plus, oficialii unei bănci mari au dat asigurări că în niciun caz nu ar face publi că o astfel de intenţie dacă respectiva bancă s-ar pregăti de un proces cu statul.

Ratele vor fi mai greu de dusprin Ordonanţa 50

În următoarele luni, majoritatea clienţilor vor vedea o mică micşorare a ratei lunare, indiferent ce credit şi ce tip de dobândă au, deoarece dobânzile se calculează pentru ani de 360 de zile şi luni de 30 de zile, indiferent că este vorba de februarie sau de august. Însă, peste câţiva ani, cei care au credite în valută, cu dobânzi variabile, vor avea de plătit rate mai mari decât în prezent.

De vină nu este chiar OUG 50, ci interpretarea dată de ANPC, care spune că în cazul legării dobânzilor variabile de indicii interbancari (ROBOR, EURIBOR, LIBOR), efectul e de îngheţare a marjelor, însă la niveluri mari.

Dacă marjele mari înseamnă câştiguri pentru bănci, lucrurile s-ar putea să nu stea chiar aşa: odată cu ratele s-ar putea înmulţi şi creditele neperformante. "Este cel mai prost moment (n.r. - pentru legarea dobânzilor de indicii interbancari) pentru că EURIBOR e foarte jos", spune

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum o ora
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 3 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 5 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 2 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 4 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 4 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 53 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°