Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Vama" s-a mutat la Vaslui! Dinu Gheorghe va fi noul preşedinte al clubului lui Porumboiu

Publicat in Pro Sport, vineri 25 noiembrie 2011 ·

Adrian Porumboiu l-a convins pe Dinu Gheor­ghe să devină preşedinte la FC Vaslui. "Vamă" îşi va intra în rol de luni, acesta ajungând la un acord cu finanţatorul moldovenilor zilele trecute. ProSport a aflat detalii despre cum au curs negocierile dintre cei doi oameni de fotbal, clauzele pe care le-a impus fostul şef al Rapidului şi de ce e atât de pornit să-i demonstreze lui Copos că a greşit renunţând la el!

Plecarea de la Rapid i-a adus aproape imediat câteva oferte pe masă lui Dinu Gheorghe. Cea mai tentantă din punct de vedere fotbalistic şi financiar a venit de la Vaslui, iar "Vamă" a acceptat să preia funcţia de preşedinte al galben-verzilor. Acesta îşi va prelua funcţia încă de luni, deşi la un moment dat părea că va aştepta pauza competiţională pentru a reveni în fotbal. Interesant este că el îi va lua locul lui Constantin Zotta, cel care a plecat tocmai la Rapid!

Va sta la Iaşi, dar va veni şi la Bucureşti

Pe lângă un salariu mai consistent decât cel pe care îl câştiga la Rapid (10.000 de euro/lună), Dinu Gheorghe va mai primi din partea lui Porumboiu un apartament în Iaşi. Totuşi, noul preşedinte al Vasluiului nu se va rupe total de Capitală, acolo unde va veni de trei ori pe săptămână. Toate aceste aspecte sunt stipulate în contractul dintre cele două părţi.

Vânează rapidişti

Conflictul pe care l-a avut cu George Copos nu se va stinge pentru "Vamă", chiar dacă şi-a găsit un nou loc de muncă. Fostul preşedinte al Rapidului intenţionează să-i "plătească" patronului din Grant toate clinciurile prin aducerea unor fotbalişti alb-vişinii în Moldova. Surse apropiate echipei lui Răzvan Lucescu spun că deja Dinu Gheorghe a luat legătura cu o serie de jucători, care ar fi încântaţi să facă pasul către FC Vaslui.

6 jucătoria adus Dinu Gheorghe de la Braşov la Rapid în urmă cu un an şi jumătate: Coman, Rui Duarte, Ezequi

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 4 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 6 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 6 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 6 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 12 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 10 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Şapte morţi în urma căderii unui autobuz în râul Moika, la Sankt Petersburg

News.ro acum 6 ore
Şapte persoane au murit vineri, după ce un autobuz cu aproximativ 20 de pasageri la bord a căzut în râul Moika, în centrul oraşului Sankt Petersburg, al doilea cel mai important oraş din Rusia, potrivit unui nou bilanţ prezentat de către autorităţi,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 9 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°