Aceasta a fost întrebarea săptămînii trecute. O întrebare pusă puțin cam devreme, la care însă unii știu deja răspunsul.

Dezbaterea a înflorit din nou în presa americană. Brusc, așa cum a mai apărut și înainte și așa cum se va mai aprinde de multe ori și de aici încolo, periodic și obsesiv. Are șanse istoria baschetului profesionist să-și schimbe regele?

Adevărul este că LeBron James deține cu eleganță toate calitățile unui superjucător. Degajă forță, încredere în sine, dincolo de talentul atestat și paraatestat. Are 28 de ani și deja două titluri de campion NBA, alături de Miami Heat.

În topul marcatorilor, LeBron se află deocamdată departe de Jordan, locul 3 din toate timpurile. Dar e firesc să fie așa, cifrele se adaugă de la meci la meci. Cariera jucătorului de la Miami se derulează chiar acum, sub ochii noștri, iar urcușul său în top va fi o chestiune de ani.

Dar James mai are de cucerit patru inele de campion al celei mai puternice ligi de baschet din lume ca să-l atingă pe His Airness la acest capitol. Desigur, și acest lucru se poate petrece.

Dar.

Dacă intrăm în universul subiectivismului, James nu are cum să cîștige. La el e vorba de talent, la Jordan era mai mult decît atît. La Jordan era sclipire. LeBron însuși l-a declarat categoric pe Jordan cel mai mare, dar asta nu înseamnă că nu are dreptul să viseze. O altă problemă de-a lui ar putea fi faptul că pe el nu-l iubește toată lumea, așa cum îl iubea pe Jordan în anii ‘90 și mai tîrziu. Și este greu să ajungi la o majoritate copleștitoare cînd nu ești chiar cel mai simpatizat copil din clasă, oricît de bune ți-ar fi notele și recomandările profesorilor.

Decizia care l-a împins pe James înspre Miami pentru a ajunge la o echipă care să aibă șanse mai mari de a juca finala NBA încă îi mai face pe unii să creadă că loialitatea nu se numără printre virtuțile baschetbalis