Când vrei să vorbeşti despre un oarecare, despre un român oarecare, anodin, anonim, de rând, fără nici un semn particular, ii spui Ionescu sau Popescu. El e omul cenuşiu, el e exponentul unei intregi naţii. Ca să inţelegi naţia iţi trebuie un exemplar, ca să inţelegi acel exemplar trebuie să-i urmăreşti o singură zi din viaţă.
O cucuvea işi ţipă de pe o creangă semnele ei de care ne speriem cu toţii. Vaietul cucuvelei in noapte este ultimul lucru pe care ai vrea să-l auzi - inima ţi se strânge, pielea se face de găină, gânduri rele iţi trec prin minte.
Cu şi in aceste semne de rele prevestiri se trezeşte oraşul in care locuieşte Ionescu. Rând pe rând, geamurile blocurilor se luminează, semn că oamenii se smulg din braţele somnului spre a se arunca de bunăvoie in ghearele unei noi zile. Aşa incepe filmul de animaţie al lui Mihai Şurubaru "O zi din viaţa lui Ionescu".
Vechi combatant pe frontul animaţiei, in acelaşi timp om de lume şi cu mulţi amici, incercător de a scoate din inerţie lumea românească prin umor - este fondatorul, realizatorul, redactorul-şef, redactorul, caricaturistul multor reviste de umor care au debutat cu haz şi s-au stins in tristeţe, semn că românul nu are chiar atâta umor precât se crede -, Mihai Şurubaru a adunat o sală plină la cinematograful "Eforie" din Capitală, la premiera filmului său.
Recunosc că nu sunt chiar un fan al animaţiei şi că de la Tom şi Jerry şi Pantera roz am aflat puţine motive să urmăresc desene animate. Nu imi plac desenele violente, in care personajele se tot urmăresc spre a se distruge şi nici cele cu tentă filosofardă, parabolele, meditaţiile. De aceea, am mers la filmul ăsta de animaţie dintr-o mai degrabă simpatie faţă de autor decât cu aşteptări artistice. Pas cu pas, secvenţă cu secvenţă, fimul m-a prins, m-a binedispus, m-a făcut pe alocuri să râd in hohote şi in final mi-a creat un
