Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reşiţa: VIDEO Caz confirmat de gripă porcină în Banat UPDATE

Publicat in Adevarul, sâmbătă 13 iunie 2009 · ·

Cazul de la Reşiţa suspect de gripă porcină a fost confirmat.

UPDATE 19.30

Fetiţa, în vârstă de 7 ani şi 11 luni a fost consultată de către doctorul Georgeta Cozma, medic de familie din Reşiţa, la domiciliul din Reşiţa al unchilor fetiţei, iar vineri dimineaţa a fost trimisă către spital, în această dimineaţă fiind transportată cu ambulanţa la Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş din Timişoara. "Doamna doctor Cozma a dirijat fetiţa spre secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean din Reşiţa, de unde a fost internată la Timişoara" a declarat în această seară dr. Miţa Vermeşan, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută de Direcţia de Sănătate Publică Caraş-Severin.

O fetiţă sosită de curând din Canada a fost trimisă de medicul de familie la Spitalul Judeţean Staţionar III - boli contagioase, cu suspiciune de gripă porcină. După recoltarea de probe, acestea au fost trimise la Bucureşti, care a confirmat suspiciunea de gripă porcină.

Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie "Cantacuzino" a mai confirmat un caz de îmbolnăvire cu virusul gripal A/H1N1.

„Este vorba tot despre un caz de import, o fetiţă sosită împreună cu străbunica sa de pe continentul nord-american în data de 11 iunie a.c., pe aeroportul din Timişoara. În prezent, copilul este internat, împreună cu străbunica, în secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean Timişoara. Aici primeşte tratament cu antivirale şi supraveghere medicală. Împreună cu epidemiologii de la Institutul de Sănătate Publică Timiş s-a început ancheta epidemiologică. Menţionăm că străbunica fetiţei a fost internată doar ca însoţitoare, ea neprezentând deocamdată nici un simptom de boală” a declarat Oana Gore, purtătorul de cuvânt al Minsiterului Sănătăţii.

UPDATE 18,20

Boala evoluează favorabil

"Direcţia de Sănătate Publică Caraş-

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 6 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 7 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 8 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 7 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 7 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 8 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 11 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

9°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

8°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°