Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Sandu, audiat la DNA în dosarul "Şpagă pentru titlu"

Publicat in Adevarul, joi 7 iulie 2011 ·

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, s-a prezentat, în această dimineaţă, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Procurorii fac cercetări în urma unor declaraţii potrivit cărora patronul Politehnicii Timişoara, Marian Iancu, ar fi vrut să mituiască arbitrii.

Mircea Sandu a fost citat pentru a fi audiat în acest dosar în care procurorii anticorupţie s-au sesizat după ce preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a declarat cotidianului ProSport că patronul Politehnicii Timişoara, Marian Iancu, "se pregătea să dea 1,5 milioane de euro la ligă şi 500.000 la arbitri" pentru ca formaţia sa să câştige titlul sezonul trecut.

De ce crezi că în România scandalurile de corupţie din fotbal se opresc doar la vorbe?

Preşedintele FRF a venit la sediul DNA în jurul orei 10.00, el nefiind însoţit de avocat. Mircea Sandu a spus că nu vrea să facă acum declaraţii privind audierea sa la DNA. Şi Gigi Becali a fost citat pentru a fi audiat ca martor în acest dosar, finanţatorul stelist declarând că se va prezenta numai când va dori şi nu le va spune nimic procurorilor anticorupţie.

"Am declarat tot ce am auzit, lucruri despre care am spus şi la presă, că cineva a pregătit 1,5 milioane de euro pentru LPF şi 500.000 de euro pentru arbitri. Sunt şi domnii procurori suporteri de fotbal şi s-au declarat mâhniţi de situaţia în care a ajuns fotbalul românesc. Aceleaţi lucrui mă mâhnesc şi pe mine. Am aflat aceste detalii de la un ziarist care vorbea cu nişte colegi. S-a întâmplat cu 3-4 ani în urmă, nu are legătură cu ce a spus Becali sau cu domnul Avram. Eu unul nu pot să iau nici o măsură pentru că nu am probe. Am discutat cu procurorii şi de presiunea la care a fost supus de-a lungul timpului Viorel Duru, atît cu licenţierea Craiovei de acum cîţiva ani, dar şi în legătură cu Timişoara şi Bihorul de acum. Vedem la TAS, săptămîna viitoare. Duru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 33 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 44 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°