Dobrogea este un foarte bun exemplu de "corectitudine politică" românească, practicată aici de câteva secole, fără a fi impusă ca regulă de integrare europeană. Aşa s-ar explica existenţa familiilor mixte, de români cu bulgari, cu turci, cu tătari, lipoveni, greci sau evrei, precum şi amestecul de tradiţii şi obiceiuri, într-o comunitate guvernată de armonie.
În Dobrogea trăieşte o populaţie numeroasă de musulmani atât de bine asimilată, încât este foarte greu să-ţi dai seama, la prima vedere, dacă stai de vorbă cu un român, cu un turc sau cu un tătar. Poate după trăsăturile feţei distingi originea interlocutorului, dar după "vorbă şi după port" e aproape imporsibil, pentru că nu mai există deosebiri.
Practica Islamului în România este legată de stabilirea, pe teritoriul României, încă din secolul al XIII-lea a populaţiei turco-tătare. Comunităţile musulmane stabile s-au constituit pe teritoriul României abia în secolele XIV - XV, ca urmare a instaurării suzeranităţii Porţii Otomane asupra Principatelor Române, dar ele s-au dezvoltat mai ales în Dobrogea şi în unele localităţi de-a lungul Dunării. Tot în Dobrogea există şi o comunitate numeroasă de "ţigani turci", ai cărei membri sunt musulmani şi vorbesc, în egală măsură, limbile română, rromani şi turcă, dar care, asemenea tuturor celorlalţi musulmani, sunt foarte bine asimilaţi. Există numeroase familii mixte alcătuite şi de membrii acestei comunităţi cu români, bulgari sau lipoveni.
Din punct de vedere religios este interesant de observat că familiile mixte formate în ultimele decenii au ales, într-un mod cât se poate de original, să-şi "boteze" copiii în ambele religii. Aceste practici sunt respinse în egală măsură atât de către preoţii creştini, cât şi de reprezentanţii cultului islamic, însă, în viaţa de zi cu zi a comunităţii, înseamnă armonie şi felul românesc de "a-mpăca ş