Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secretele meseriei

Publicat in Romania Literara, vineri 25 august 2006 ·

În conversaţiile cotidiene auzi rareori altceva decât cuvinte mânioase la adresa medicilor. Imediat se găseşte un binevoitor să-ţi înnegrească la repezeală portretul unui medic anume sau să-i facă praf pe toţi la grămadă, să se plângă de ceea ce i s-a întâmplat lui personal sau unui bun amic sau amicului unui amic, atunci când a intrat pe mâna doctorilor. S-ar zice că pregătirea medicală nu-şi mai are rostul, din moment ce tot omul de pe stradă se pricepe şi ştie soluţia la orice boală mult mai bine decât cei care au în urmă ani lungi de facultate, de rezidenţiat, de experienţă în clinici şi spitale. Deşi se întâmplă cam la fel cu toate meseriile (ajunge să te gândeşti la ce se spune despre tagma profesorilor, a avocaţilor, a inginerilor, a arhitecţilor, a criticilor literari etc.), în cazul medicilor injuria nemeritată mi se pare mult mai dureroasă decât în orice altă meserie.

Zilele trecute am citit o carte-interviu pe care pur şi simplu n-am putut s-o las din mână şi care m-a făcut să mă gândesc din nou, cu uimire, la viaţa de sacrificiu liber asumat a medicului, şi anume în varianta ei cea mai dură: meseria de chirurg. Intervievatul este doctorul Dan Setlacec care răspunde întrebărilor avizate şi adesea incomode ale unei colege de breaslă, doctoriţa anestezistă Dora Petrilă (Dan Setlacec, Amintiri. Mărturii.Opinii. Interviu realizat de Dr. Dora Petrilă, Bucureşti, Ed. Albatros, 2000). Pe doctorul Setlacec îl ştiam numai după faimă şi, ca invitat la una din Seratele muzicale ale lui Iosif Sava, îl admirasem pentru aceleaşi lucruri care te izbesc şi în această carte: o personalitate carismatică, şi o francheţe sută la sută, cum numai o fire independentă îşi poate permite. Dan Setlacec ştie să povestească şi, dacă n-ar fi ales cariera de medic, poate că ar fi putut aspira la meseria de scriitor, de romancier, pentru că personajele lui "au carne", au for

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum o ora
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum 50 minute
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum o ora
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 2 ore
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 6 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 2 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 2 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 5 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 4 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°