În premieră, azi, profesorul doctor Petre Brătilă efectuează o intervenţie chirurgicală prin care o femeie, operată de cancer de col uterin, aduce pe lume o fetiţă, prin operaţie cezariană.
Această sarcină a fost posibilă, întrucât intervenţia chirurgicală pentru cancer de col uterin, realizată tot de profesorul Brătilă printr-o metodă originală, i-a permis femeii conservarea elementelor necesare procreării.
Mama are 39 de ani, este din Bucureşti şi mai are două fetiţe. Femeia a fost operată în 2008 de cancer de col uterin stadiul A1-A2. Spre surprinderea ei, dar şi a medicilor, ea a rămas gravidă şi a dorit să ducă sarcina la termen: "Dacă Dumnezeu mi-a dat acest copil, eu nu-l pot da afară", a spus femeia.
Ea a reuşit să ducă sarcina până la perioada optimă de naştere prin operaţie cezariană.
ELIMINAREA ORGANELOR GENITALE
Pentru cancerul de col uterin operabil, în momentul de faţă, în România şi în multe alte ţări, singura soluţie este hirestectomia radicală, care înseamnă scoaterea organelor genitale interne, a unei părţi din vagin şi a ganglionilor pelvici. Este una dintre cele mai mari operaţii din ginecologie, care invalidează definitiv femeia (rămâne fără menstruaţie, fără posibilitatea de a procrea). Incidenţa cancerului de col uterin este foarte mare în ţara noastră, situându-ne pe locul doi în Europa.
Astfel, această boală traumatizează puternic femeia în general, femeia activă sexual, care doreşte să-şi conserve uterul, statusul hormonal etc. La începutul anilor '50, în ţara noastră, profesorul Eugen Aburel a pus la punct o metodă de tratament conservativ, cu păstrarea uterului şi a ovarelor în cazul femeii diagnosticate cu cancer de col uterin.
Operaţia se realiza exclusiv pe cale abdominală prin tehnica chirurgicală clasică. Metoda nu a avut o popularitate foarte mare. Dar la mijl