„Cel pian“ e un Blütner (cu coada), pe care parintii Dorinei Crisan Rusu l-au cumparat cu 10.500 de lei, pe vremea cind salariul mediu era 300 de lei. La „cel pian“, ramas la Iasi, visa Dorina pe cind strabatea tara in lung si-n lat, in etern turneu cu o claviatura electronica ce parea o ruda indepartata a Blütnerului de acasa. Si cu toate astea (sau poate tocmai de aceea), fiecare instrument la care cinta Dorina devenea, dintr-o data, un fel de „cel pian“.
Chit ca, uneori, capata pentru asta tot felul de imbunatatiri ciudate, cum ar fi cutii pe sub pedale...
Dorina Crisan Rusu nu mai cinta la „cel pian“ printre noi, l-a dus cu ea in ceruri. A murit la 53 de ani, dupa mai bine de o luna de suferinta, si si-a gasit odihna la Cimitirul „Petru si Pavel“ din Iasi. Pianista „notista“, cum spunea ea, Dorina Crisan Rusu a fost o mare compozitoare, dintr-o specie pe care n-o mai gasesti pe lumea asta, de muzica de teatru. Muzica pe care o cinta, de cele mai multe ori, live, pe scena, linga actori (atunci cind nu „juca“ ea insasi, cum o facea in Arat bine azi? al Anei Margineanu). Dorina insasi era un spectacol, ardea cu tot sufletul ei pe notele de la Ghetou, de la Asta-seara, Lola Blau, de la Chantan au lait, de la Alcool... Amar... Amor, de la Woyzeck. Avea un talent pe care foarte putini muzicieni il au, acela de a simti scena, spectacolul, de a recrea din sunete lumea construita de regizori. Nu era o chestiune de virtuozitate, de precizie tehnica (Dorina improviza mult, cu... fidelitate, insa), ci de corespondenta a sentimentelor.
Sergiu Celibidache spunea despre muzica inregistrata ca este ca o conserva. Muzica Dorinei, fara de Dorina si actor, e ca un spectacol de teatru dublat. Dorina era un spectacol mereu in turneu. In lungile noastre plimbari, m-a intrebat la un moment dat care cred eu ca-i cel mai raspindit cuvint din lume. I-am sp
