“ Colinda nu e un cântec. O faci tu către Domnul, e ca o ofrandă personală ”
Generozitate, căldură sufletească, farmec mereu proaspăt scos din cuptorul firescului, sincer până la lacrimă, Mircea Diaconu îmi oferă la fiecare întâlnire nădejdea că nu va dispărea pentru totdeauna dintre noi politeţea desăvârşită, delicateţea tandră, curtoazia nemaipomenită a raporturilor umane cât timp se află printre noi. De când îl ştiu, şi parcă e o viaţă, nu a făcut altceva decât să se comporte după cum a crezut de cuviinţă, să fie sincer cu el şi cu alţii, indiferent de timpuri. Succesul nu l-a ameţit şi politica nu l-a transformat. Nu cred că există cineva care să nu-i fi auzit şi recunoscut de îndată timbrul inconfundabil al vocii sau să-l fi văzut într-un film şi să nu-l recunoască de la cea dintâi apariţie. Despre Mircea Diaconu niciodată nimeni nu a spus că “Parcă l-ar cunoaşte de undeva”. Dimpotrivă. Are un loc statornic în inimile românilor. Îşi sărbătoreşte ziua de naştere, iar Jurnalul Naţional îi urează La mulţi ani!
“Din păcate pot să spun că a fost cel mai urât an din viaţa mea din motive personale, cele mai multe. Însă nu mă las bătut, «fac ce fac demult, iarna viscolul ascult» şi aştept un an mai bun, ceea ce fac de-o viaţă. Am bucurii mari. Mai iese soarele, mai ninge, bucurii mari. Da, «La noi, când vine iarna» s-a reeditat a treia oară, dacă le socotesc numai pe cele din ţară, pentru că a fost tradusă şi pe afară. Asta vreau. Asta îmi doresc, de la anul viitor să am puterea să mă opresc din tot felul de prostii zilnice, cu care toţi suntem blestemaţi, nu numai eu, căci nu sunt o victimă. Încerc să găsesc puterea să mă opresc şi să scriu. Nu se pot face toate odată.
Familia este esenţială. Zilele trecute cred, vorbeam cu cineva, era vorba de o nouă familie. O mamă care tocmai îşi măritase fata. Cred că ginerele nu schimba becuri în c
