Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Policlinica de la Spitalul Judeţean, reabilitată cu bani europeni

Publicat in Adevarul, vineri 9 aprilie 2010 ·

Ambulatoriul de specialitate din cadrul Spitalului Judeţean din Bănie va fi modernizat şi dotat cu finanţare europeană. Execuţia lucrărilor la policlinică va dura peste doi ani şi va costa peste 8 milioane de euro.

Policlinica Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Bănie va avea, peste aproximativ doi ani, o nouă faţă, dar şi o dotare modernă. Consiliul Judeţean Dolj şi Agenţia de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia au semnat astăzi, în cadrul unei festivităţi oficiale, contractul de finanţare a proiectului care vizează reabilitarea, modernizarea şi dotarea policlinicii. Proiectul, în valoare totală de aproape 8,5 milioane de euro, va fi implementat pe o durată de doi ani şi două luni şi va avea în vedere, printre altele lucrări la exteriorul clădirii şi la etajele unu şi doi, parterul policlinicii nefiind inclus în proiect.

211 milioane de euro contractate

Potrivit planurilor de execuţie, vor fi reabilitate în totalitate spaţiile verzi şi parcarea din faţa policlinicii, vor fi create şase noi cabinete medicale prin demolarea unor pereţi care nu sunt de structură şi aproape toate specialităţile vor primi aparatură, instrumentar şi mobilă nouă. Faţada policlinicii va fi termoizolată complet, inclusiv prin înlocuirea ferestrelor cu unele termopan, iar instalaţiile electrice şi cele termice vor fi înlocuite. Potrivit Marilenei Bogheanu, directoarea ADR Oltenia, suma totală care a fost contractată de organism până în prezent a ajuns, odată cu semnarea celor şapte proiecte de astăzi, la 211 milioane de euro. Suma totală pusă la dispoziţia regiunii este de 622 de milioane de euro.

Şcolile de la sate, renovate

Tot la ceremonia de astăzi au fost semnate alte şase proiecte finanţate prin Programul Operaţional Regional, care vizează, în general, reabilitarea infrastructurii educaţionale din mediul rural. Vor fi reabilitate, cu bani europeni, şcoli

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 5 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 7 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 3 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 4 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 6 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 6 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 6 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°