Germania şi Franţa - ţările cu cele mai mari economii din zona euro - au înregistrat creşteri de câte 0,3% în cel de al doilea trimestru, faţă de primul.
Asta ar putea fi o veste bună pentru noi, fiindcă Germania şi Franţa sunt primul, respectiv, cel de-al treilea partener pentru exporturile româneşti. Dar ce ne facem că cei mai importanţi clienţi externi sunt pe cale de a ieşi din perioada critică, dar ponderea exporturilor României în PIB e redusă: 24%, faţă de 37% din PIB în Polonia sau 60%-80% în Ungaria, Cehia sau Slovacia?!
Haideţi să analizăm în detaliu această chestiune. Leul s-a depreciat, în prima parte a anului, pentru a susţine preţul activelor - după model american -, şi a sfârşit inhibând consumul intern. Moneda naţională ar fi putut să se devalorizeze mai mult, încercând să stimuleze ramurile care se adresează consumului din exterior, prin intermediul exporturilor. Numai că, în România, ponderea exporturilor în PIB e scăzută.
Fără a avea suficient "business" de încurajat, deprecierea monedei româneşti devenea inutilă şi astfel se explică de ce în perioada octombrie 2008-mai 2009 zlotul polonez a pierdut aproape o treime din valoare, iar leul doar 11%-12%.
Din păcate însă, deşi deprecierea monedei locale a provocat şocuri mai mici decât în Polonia, economiei noastre îi va fi mai greu să-şi reia ascensiunea în situaţia în care se bazează în prea mare măsură pe consumul intern. Reveniri mai rapide pot realiza economiile care nu exportă bunuri cu grad mare de complexitate şi cărora le-au fost asigurate stimulente substanţiale prin depreciere. Au o piaţă internă mare, a cărei cerere e satisfăcută de mărfurile realizate de propriii fabricanţi.
Au încă suficient spaţiu de manevră la nivelul intermedierii financiare, care se bazează pe o cerere solvabilă. Descrierea corespunde în mare parte economi
