Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Renunţă la daune din cauza birocraţiei

Publicat in Adevarul, sâmbătă 6 martie 2010 ·

Nici ideea de a deschide un proces împotriva autorităţilor care nu le asigură drumuri decente nu le surâde şoferilor, fiindcă o acţiune în instanţă poate dura şi doi ani.

Deşi sute de conducători auto au ajuns în ultima lună la service-urile auto după ce maşinile lor au suferit din cauza gropilor din oraş, niciun nemţean nu s-a adresat instanţei de judecată. Reprezentanţii legii spun că o documentaţie bine pusă la punct care ajunge pe masa unui judecător are şanse reale de reuşită. Nimeni nu poate garanta însă timpul în care dosarul va fi analizat. „În momentul în care un conducător auto are de suferit de pe urma gropilor din carosabil trebuie să urmeze nişte paşi obligatorii: o fotografie concludentă, un proces verbal al Poliţiei, martori care să susţină probele, apoi o expertiză a unui service autorizat. Cei mai buni martori în această situaţie sunt inspectorii OPC“, a spus avocatul Octavian Mancaş.

Şoferii s-au resemnat

Pietrenii trecuţi printr-un astfel de incident sunt de altă părere. „Am păţit-o pe strada Dărmăneşti. Am dat cu roata într-o groapă şi am rămas fără jantă. Am sunat avocatul după ce mi-am schimbat singur roata să pot pleca şi mi-a zis că nu pot face nimic dacă nu am un proces verbal de constatare de la Poliţie“, a spus supărat unul dintre şoferii care au avut de suferit din cauza şanţurilor de pe străzile municipiului. Criticile şoferilor nu se opresc aici.

Taxe plătite în zadar

Conducătorii auto sunt nemulţumiţi că plătesc taxe pe maşini şi drum fără a li se asigura condiţii normale pe şosele. „În fiecare an plătesc cel puţin 1.700 de lei la stat pentru că am maşină. Asigurarea, impozitul şi taxa de drum. Nu se poate ca în aceste condiţii drumurile noastre să devină tot mai proaste de la an la an. Sunt un pericol pentru noi toţi”, a spus Andrei Farcaşa. În schimb, reprezentanţii firmelor de asigurări susţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum o ora
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 45 minute
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

O nouă cerere de eliberare pe cauţiune a Prinţului Paul, judecată vineri în Malta - surse

Mediafax acum 23 minute
Potrivit surselor citate, vineri se judecă o contestaţie, după ce, anterior, instanţa din Malta a refuzat în prima instanţă eliberarea pe cauţiune, pe care a solicitat-o prinţul Paul. Între timp, autorităţile române au trimis în Malta mandatul de ar

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 45 minute
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 2 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Program Penny de Paște 2024. Magazinele vor avea orar special

HotNews acum 39 minute
Penny, retailer din România, a anunțat că în ziua de Paște, 5 mai, magazinele din întreaga țară sunt închise. În restul zilelor de sărbătoare, magazinele va fi modificat. Supermarket PennyFoto: Joerg Huettenhoelscher / Alamy / Profimedia Images Prog

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 4 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Iohannis va primi „Oscarul Washingtonului” pentru „cariera remarcabilă” și „conducerea exemplară a României”

HotNews acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va primi pe 8 mai Distinguished International Leadership Award dn partea Consiliului Atlantic, un think-tank american, pentru „cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară a României şi pentru rolul său

Grenadă neexplodată, găsită în curtea unui localnic din judeţul Vâlcea - FOTO

News.ro acum 19 minute
O grenadă neexplodată şi în stare avansată de degradare a fost descoperită, joi, în curtea unui localnic din comuna Alunu, judeţul Vâlcea. Elementul de muniţie a fost ridicat de către pirotehnişti.

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°